În data de 20 august 2017 a avut loc Adunarea Generală a satului Colonița organizată de către consilierii fracțiunii Partidului Liberal.
Au fost discutate subiecte cu care se confruntă locuitorii satului Colonița, și anume formula și modul de atribuire a loturilor pentru construcția caselor de locuit familiilor nou formate a locuitorilor satului Colonița.
Nimeni din cei opt consilieri docili primarului, nici Zaporojan Angela, nici secretarul consiliului sătesc Oleacu Claudia, nici contabilul șef Glijon Olesea nu au venit la eveniment, cu toate că au fost somați să se prezinte.
Din funcționarii primăriei Colonița a fost prezent juristul, tot el inginer cadastral, tot el interimar al secretarului consiliului sătesc Braghiș Vasile, care a avut o intervenție emotivă și fără a oferi răspunsuri exacte la întrebările primite.
În cadrul adunării au fost votate mai multe propuneri.
Evenimentul a avut loc în casa de cultură a satului Colonița, unde s-au adunat pînă la o sută de colonițeni. Adunarea a durat peste două ore jumătate.
Vedeți mai jos video integral de la Adunarea Generală a satului Colonița din 20 august 2017.