“Vreau să facem din satul nostru o poveste de sat,
ca atunci când va veni vecinul să se minuneze cât e de curat și frumos e la noi”, Ion Oglindă, șef serviciu salubrizare
Un sat curat, frumos și de poveste aceasta este dorința lui Ion Oglindă, un tânăr ce încearcă să facă ceva în localitatea noastră și căruia nu îi este frică să se expună public, pentru un dialog deschis cu cetățenii.
Din vara acestui an (2013) a fost pus pe roate un nou serviciu de salubritate, Ion Oglindă a fost cel cu inițiativa și cu organizarea întregii activități. Venind cu un model bine gîndit acesta în mai puțin de jumătate de an a obținut rezultate vizibile. Gunoiștea din Colonița de acum este una autorizată, cu acte în regulă. Drumul către gunoiște a fost nivelat, iar tonele de gunoi împrăștiate peste tot au fost împinse în groapă.
Colectarea deșeurilor se face de 2,3 ori pe lună de la gospodăriile cu care a fost încheiat un contract (vezi contract) la solicitarea clienților deșeurile se pot fi evacuate și săptămînal. Colectarea se face conform unui grafic fix, excepții făcînd zilele cu condiții meteorologice nefavorabile (ploi,ninsori abundente) deșeurile urmînd să fie evacuate imediat după îmbunătățirea vremii.Un alt serviciu important este oferirea în folosință a tomberoanelor de plastic cu un volum de 120 litri.
Serviciul de salubrizare colectează deșeurile nu numai de la gospodăriile private dar și de la agenții economici din sat, grădiniță, liceu și primărie.
Printre responsabilitățile serviciului de salubritate intră și îngrijirea spațiilor verzi ale Coloniței, stațiile de autobuz cît și îngrijirea centrului satului. Pe parcursul acestei perioade s-a reușit instalarea urnelor de gunoi în parcul din apropierea primăriei și în fața căminului. Deasemenea în centrul satului și la liceul din localitate au fost amenajate spații pentru colectarea deșeurilor.
Aceste schimbări au bucurat colonițenii, însă cînd au ajuns să plătească pentru evacuarea deșeurilor la gunoiște nu prea au fost încîntați, însă cu acești bani se acoperă cheltuielile de întreținere.
Ion Oglindă, șeful serviciului de salubrizare spune că “De la început consătenii nu prea aveau încredere în ceea ce spuneam și ofeream, acum văd că tot mai mulți au început să-și exprime mulțumirea față de serviciile noastre.“
Lasă de dorit atitudinea unor colonițeni care aruncă gunoaiele pe marginea străzilor. Domnul Oglindă spune că în majoritatea cazurilor răufăcătorii au fost pedepsiți conform legii. Împreună cu poliția de sector au fost organizate inspecții de patrulare și au fost depistate multe încălcări. Mesajului domnului Oglindă e să conștientizăm că deșeurile pe care le aruncăm pe marginea drumului ne afectează direct sănătatea, ploaia le spală, iar apa aceasta infectată ajunge în fîntînile noastre, pe care noi o bem!
Cu asemenea succese în 2013, Ion Oglindă și-a stabilit un șir de obiective pentru noul an:
- Construcția unor urne speciale în apropierea blocurilor de locuit, a cimitirului, și lângă grădinița;
- Încheierea contractelor cu minim 80% din gospodăriile satului;
- Procurarea tomberoanelor la solicitarea clienților;
- Reducerea prețurilor pentru pensionari
- Rezolvarea problemei câinilor vagabonzi;
- Controlul fluxului deșeurilor pe teritoriul gunoiștei;
- Asfaltarea drumului către gunoiște;
- Îngrădirea gunoiștei;
- Accesul gratuit pe teritoriul gunoiștei, pentru locuitorii satului;
- Interzicerea intrării pe teritoriul gunoiștei persoanelor din afara Coloniței;
- Majorarea sancțiunilor cu ajutorului APL pentru aruncarea deșeurilor în locuri nepermise
- Amenajarea parcurilor cu flori, arbuști și copaci;
- Evacuarea tuturor deșeurilor toxice de pe teritoriul gunoiștei;
- Achiziționarea tehnicii speciale pentru măturarea străzilor din sat;
- Menținerea curățeniei pe întreg teritoriul satului.
P.S. Pentru a beneficia de serviciile de evacuare a deșeurilor trebuie să semnați contractul, acesta poate fi semnat la primărie. Pentru mai multe detalii apelați 079819971 (Ion Oglindă).