Primarul Zaporojan Angela preferă să facă circ pe problema Planului Urbanistic General (PUG) al localității decât să acționeze să să-l facă. De doi ani și jumătate, primarul vorbește sus și tare despre cât de necesar și util ar fi un PUG al localității, în realitate propunând și insistând cu tot dinadinsul ca banii să fie cheltuiți pentru alte activități. Abia în anul 2013, primăria Colonița a inițiat lucrul asupra PUG, „găsind” și achitând doar 122 mii lei din necesarul de peste 400 mii lei.
Astfel, în cadrul Adunării Satului din 4 mai 2014 (video min. 37), primarul a organizat repetat o prezentare, cu specialiști și hărți în care a povestit cât de tare au nevoie colonițenii de PUG, iar specialistul a adus o sumedenie de argumente și detalii tehnice. Specialistul „Chișinău Proiect” a declarat că pentru finalizarea etapei a II (ultima) e necesar 1,5-2 luni pentru proceduri tehnice (până în luna august 2014), după care urmează etapa de coordonare și aprobare.
Menționăm că la ședința Consiliului Sătesc Colonița din 23 decembrie 2013, primarul Zaporojan Angela a organizat o altă prezentare a PUG. Discuțiile asupra PUG au durat mai bine de o ora jumătate. Alocarea de bani pentru realizarea etapei următoare a PUG s-a realizat „cu sânge”, la insistența consilierului local Iarmenco Maria. Primarul Zaporojan Angela propunea insistent ca banii pentru PUG să fie alocați „mai târziu”.
Amintim că primarul satului Colonița, Zaporojan Angela, în cadrul adunării satului, desfășurate în data de 29 ianuarie 2012, a declarat că ”satul Colonița nu are plan de dezvoltare a satului. Din aceasta cauză satul nu poate beneficia de proiecte de milioane de euro”. În luna martie 2013, Consiliul Sătesc Colonița a alocat 72 mii 790 lei pentru Lucrări de proiectare la obiectul Planul Urbanistic General al satului Colonița. Costurile estimativ ale Planului Urbanistic General a satului Colonița fiind de 400-600 mii lei.