Loturile de casă în satul Colonița sunt un subiect de discuție și de ceartă de ani buni. Pe de o parte sunt voci care strigă tare că nu au avut parte de lot pentru construcții și nici copiilor lor nu le-a fost repartizat gratuit lot pentru construcții. De cealaltă parte, sunt voci care spun că mulți din cei care au primit loturi de casă nu le „meritau”, nu erau încă căsătoriți la acel moment, erau încă minori,…

www.colonita.eu a creat o hartă care arată loturile de casă care au fost VÎNDUTE și care au rămas în proprietatea colonițenilor. Este sectorul din masivul 0149106, amplasat la intrarea în satul Colonița din spre Tohatin, în perimetrul străzilor Tohatin și Valea lacului. Înițial în sectorul respectiv au fost alocate 34 de loturi pentru construcțe cu suprafața de cca. 12 ari, care cu timpul au fost mărunțite și au ajuns pînă la 46 de loturi. În unele cazuri terenul de 12 ari a fost împărțit tocmai în 3 terenuri mici. Unele loturi au fost tranzacționate (vîndute și revîndute) tocmai de cinci ori.

Din toate cele 45 terenuri analizate, 26 au fost vîndute (58%), iar 19 terenuri nu au fost vîndute (42%), adică nu a fost înregistrată nici o tranzacție.

Se zvonește că cel mai scump lot de teren de 12 ari din sectorul respectiv a fost vîndut cu suma de 60 mii euro.

Datele folosite au fost preluate în luna august 2017 de pe Portal informațional al cadastrului bunurilor imobile e – Cadastru și prelucrate de către echipa www.colonita.eu. La poziționare sau clik mouse pe un punct, apar detalii despre acel lot.

Vezi harta în fererastră separată.