De ceva timp primarul Zaporojan Angela strigă sus și tare că NU poate da locuri de casă pentru tinerele familii din sat deoarece rezerva intravilanului A FOST EPUIZATĂ. Recent, pe o rețea de socializare, a scris un comentariu la o postare în care se aborda subiectul loturilor de casă pentru colonițeni, în care declară: „…Atribuirea se efectuiaza din rezerva intravilanului (5%), care a fost iepuizat inca in 1999-2000”. Comentariul a fost scris în data de 29 august 2017.
Încă o dovadă că primarul Zaporojan Angela MINTE întenționat este faptul că în cadrul ședinței Consiliului Sătesc Colonița din 18 iulie 2017, în urma presiunii consilierilor fracțiunii Partidului Liberal, au fost introduse în intravilanul satului Colonița următoarele sectoare de teren, adiacente intravilanului actual, cu o suprafață totală de 149 hectare. Culmea este faptul că Zaporojan Angela personal a raportat chestiunea în cauză, iar discuțiile aprinse asupra acesteia au durat 1 oră și 15 minute.
Lista Terenurilor întroduse în intravilanul satului Colonița prin votul consilierilor locali în cadrul ședinței Consiliului Sătesc Colonița din 18 iulie 2017:
– Sectorul 0149104 – mod de folosință grădini, suprafața 26 ha, sector de lîngă cimitirul nou, proprietate privată,
– Sectorul 0149113 – mod de folosință grădini, suprafața 23,5 ha, sector de partea Valea Satului, proprietate PUBLICĂ și privată. Cîteva zeci de hectare din acest sector nu sunt formate și înregistrate ca bunuri imobile,
– Sectorul 0149206 – mod de folosință grădini, și zona industrială și de producere existentă, suprafața 34 ha, sector de lîngă fosta fermă, proprietate privată,
– Sectorul 0149207 – mod de folosință grădini, suprafața 10 ha, sector de lîngă fosta fermă pînă la iaz Canțer, proprietate privată,
– Sectorul 0149208 – mod de folosință grădini, suprafața 55,5 ha, sector de lîngă fosta fermă pînă la Berbeciu, proprietate privată,
Astfel, în iulie 2017, intravilanului satului Colonița a fost completat cu peste 149 hectare de teren, dintre care cca. 6 hectare proprietate PUBLICĂ. Rezerva intravilanului satului Colonița în baza deciziei din luna iulie 2017 constituie cca. 6 hectare, divizate în 86 loturi pentru construcții marcate cu roșu în imaginea de mai jos (decizia nr. 1/8 din 6 martie 2017 a Consiliului Sătesc Colonița).