Aproape două sute de copii din satul Colonița nu pot frecventa grădinița existentă în localitate, deoarece aceasta este deja neîncăpătoare. Totodată, o altă grădiniță, care ar putea rezolva această problemă, nu poate fi dată în exploatare de către primăria locală, pe motiv că acum un an, printr-o hotărâre de judecată, grădinița s-a făcut proprietate privată a rudei Președintelui interimar, Viorel Ghimpu.
Declarația a fost făcută pentru agenția OMEGA de către consilierul local din Colonița, Vasile Moraru, care a specificat că se duce o adevărată luptă pentru un loc la grădiniță, iar părinții așteaptă în rând câte o jumătate de an. “La grădiniță la noi vreo 120 de copii stau în rând. Dar, dacă s-ar fi dat în exploatare, atunci mai mulți ar fi venit, pentru că acum mulți copii sau stau acasă sau se duc la grădinițele din capitală. Se chinuie oamenii și duc copiii în oraș“, a declarat Moraru.
Moraru a specificat că Consiliul local Colonița se judecă de mai bine de un an cu proprietarul imobilului, Viorel Ghimpu. “Grădinița dată a aparținut fostei gospodării collective agricole. Ea a intrat în privatizare și Comisia de privatizare în 1999 a transmis-o Primăriei locale la balanță. Dar primăria, nu știu din ce cauze, n-a luat-o la balanță. S-a ridicat această întrebare anul trecut (în 2009 – n.n.) și Consiliul local Colonița a decis să impună primăria să ia la balanță obiectul dat și să-l finalizeze, însă primarul a tergiversate procesul. Atunci când noi, consilierii am adoptat decizia, nu era înregistrat dreptul proprietarului Viorel Ghimpu. Acum, am intrat în litigiu, vrem să eliberăm obiectul ca el să fie la balanța primăriei și să se poată termina de construit grădinița. Dar, Viorel Ghimpu, proprietarul, deocamdată, se opune“, a explicat Moraru.
Consilierul a specificat că “Viorel Ghimpu deține proprietatea asupra grădiniței pe baza hotărârii de judecată, acum, hotărârea de judecată este în litigiu, este atacată în mai multe instanțe“. “Legitim, conform hotărârii Consiliului local, aparține primăriei, dar, pe de altă parte, este înregistrat la Organizația Teritorială Cadastru (OTC) că este proprietatea lui Viorel Ghimpu. Aceasta împiedică primăria să facă careva mișcări cu obiectul dat“, a menționat Vasile Moraru.
Potrivit consilierului, a fost dubioasă nedorința primarului satului Colonița, Gheorghe Calancea, “de a lua la balanța primăriei locale acest obiect“. “În dosar sunt documente aprobate de primar. Toate documentele care l-au ajutat pe Viorel Ghimpu să primească o hotărâre de judecată favorabilă, sunt semnate și ștampilate de primar“, a indicat Moraru, specificând în context că “hotărârea de judecată a fost până la decizia Consiliului, însă Viorel Ghimpu nu a înregistrat la OTC grădinița în proprietatea sa până la decizie; el a înregistrat-o după două săptămâni de la adoptarea deciziei. Deci, primăria avea timp suficient pentru a înregistra acest obiect la balanța sa, dar n-a făcut-o“.
Consilierul a specificat că singura grădiniță care funcționează poate fi frecventată de numai 140 de copii din cei 400 care locuiesc în sat. Totodată, primăria municipiului Chișinău, a planificat finanțarea reparației și finalizării noii grădinițe la Colonița în acest an, pentru a fi dată în exploatare grădinița. Dar, din cauză că nu este la balanța primăriei Colonița, primăria municipiului s-a oprit.
După primele plângeri ale locuitorilor din Colonița, publicate pe site-ul agenției OMEGA, redacția a fost contactată de proprietarul imobilului din Colonița, Viorel Ghimpu care a declarat că va ataca în judecată agenția pentru dezinformare și lezare de imagine, respingând toate acuzațiile că ar lipsi copiii de grădiniță.
Sursa: www.omg.md