“Crăciunul din suflet dă atmosfera de sărbătoare.” W.T. Ellis
De sărbători, vrem să aducem mai multă bucurie în sufletele noastre și ale celor dragi, de sărbători vrem să fim mai buni, vrem să dăruim mai multă iubire și lumină. De sărbători redevenim copii și… suntem mai inspirați.
Decorul casei de sărbătoare, împodobitul bradului și, desigur, darurile făcute din suflet, împachetate frumos și aranjate cu grijă sub pomul de Crăciun, dar mai ales credința în magie – vor crea adevărata sărbătoare în sufletele și casele noastre.
Și ce poate fi mai frumos, când toate acestea le puteți face chiar cu propriile mâini… Un dar realizat chiar de tine are un preț mult mai mare, decât orice alt cadou, iar jucăriile pentru pomul de sărbătoare, realizate acasă, împreună cu toată familia, de la mic și până la mare, vor purta câte o bucățică din personalitatea celui care a creat-o și… vor crea istorie (cel puțin, a familiei).
Vă invităm la o mică „șezătoare”, care sperăm să vă inspire să vă decorați casa cu ceea ce aveți la îndemână și să vă creați propria poveste.
Prima idee pe care v-o sugerăm este tehnica decoupage sau tehnica “șervețelului”. Utilizând forme din plastic, din lemn sau din carton, pe care să lipiți cu grijă decupaje din șervețele colorate, puteți obține decorațiuni originale pentru brad sau pentru casă. Ele pot fi și niște daruri drăguțe pentru cei dragi. Detalii despre această tehnică AICI.
O altă sugestie ar fi să creați jucăriile pentru pomul de Crăciun din fetru sau din diferite tipuri de textil, pe care să le decorați cu nasturi, paiete, mărgeluțe sau orice vă dictează imaginația. Câteva exemple AICI.
Și din becuri simple puteți crea adevărate globuri pentru brad. Vedeți AICI cum le puteți realiza.
Mai jos urmăriți câteva materiale video la același subiect. Inspirație să aveți!
[youtube]aHZW6v-Lt0s&featurez[/youtube]
Alte idei de jucării și decorațiuni de Crăciun, aflați de la Ludmila Sîrghi, din emisiunea “Stil de viață”, de la Publika TV, din 25 decembrie 2011
[youtube]o0-v3LY5OlU[/youtube]
De asemenea, vă sugerăm să ambalați cadourile original și cu cheltuieli minime. Emisiunea “Prima ora”, de la PRIME TV din 27.12.2011, cu Ludmila Sîrghi.
[youtube]spGwwyJRDs4[/youtube]