Vlad Ghimpu – Biobibliografie la 50 de ani
Pasionat de istorie de mic copil, Vlad Ghimpu și-a dedicat aproape întreagă viață cercetării acestei enigme a tuturor timpurilor, a acestui vast domeniu, pe care a încercat să-l descopere pas cu pas. Este doctor în istorie, în prezent, autor al mai multor articole în presă și al peste 40 de studii de specialitate, publicate în Moldova și în România.
Mai multe detalii aflați în interviul ce urmează.
D-le Vlad spuneți-ne, vă rog, de unde aveți această pasiune pentru istorie?
Istoria am început s-o învăț încă de acasă, de mic copil, când tatăl meu ne citea din diferite cărți, începând cu abecedarul, care era ilustrat într-un fel neobișnuit pentru perioada noastră, acolo era reprezentat regele României Mihai I, Ion Antonescu, conducătorul statului român în timpul războiului. Tatăl meu obișnuia să ne citească povești din cărțile lui de școală duminica în familie, ne povestea evenimente din perioada românească care de fapt și reprezentau istoria pentru noi și care nu se învăța din nici o carte. La școală pe atunci nu se preda istoria poporului nostru.
Ce studii a-ți urmat pentru a vă atinge țelul?
Mai întâi am absolvit 8 clase în școala generală din satul natal, Colonița, iar ulterior, sub influența unui prieten, am mers la Școala profesional-tehnică nr. 36 din Chișinău pentru a învăța o profesie foarte interesantă la acea vreme, cea de lăcătuș, aparate de măsură și control și automatică. O profesie nouă la noi, ce abia începea să se dezvolte. Cu toate acestea, aveam intenția să fac studii superioare la universitate. Am considerat că cel mai bine ar fi să intru la facultatea de istorie – obiectul meu preferat în școală, deși aveam rezultate bune și la fizică, la matematică… Lliteratura, la fel, o iubeam de mic, citind multe cărți, ca o continuare a poveștilor auzite de la tatăl meu.
Cu siguranță că drumul parcurs în cariera dumneavoastră nu a fost unul prea ușor. Ce posturi a-ți mai avut și la momentul dat ce funcție dețineți?
Am învățat la Facultatea de Istorie a Universității de Stat în anii 1980 – 1986. După universitate, am fost angajat ca profesor de istorie la Școala generală nr. 32 din Chișinău, unde am lucrat până în 1987, n-am putut lucra mai mult din două cauze: prima – îmi construiam casa pe atunci, și a doua, pentru că aveam o boală cronică la gât – tonzilită. Ea recidiva în permanență, deoarece în școală tot timpul era un virus de răceală, așa mi-a explicat mie medicul. În anul 1987 am fost angajat colaborator științific inferior la Muzeul Național de Istorie și am activat în Secția metodică, mai întâi, ce coordona activitățile muzeelor din republică, mergând foarte des în deplasări. Aici la muzeu am parcurs toate treptele funcționale, până la șef de secție. Apoi din 1996 am fost numit director adjunct științific, iar actualmente, după reorganizare, lucrez ca cercetător științific superior la Muzeul Național de Arheologie și Istorie.
Cu ce realizări marcante vă puteți mândri?
În calitatea mea de muzeograf am urmat și studii de doctorat fără frecvență în perioada activității la muzeu, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în anii 1992 – 1996, iar în 1999 am susținut teza de doctorat Biserici și mănăstiri din Basarabia în sec. XV –XVII. Lucrarea monografică am publicat-o în anul 2000 la Chișinău. Aceasta este principala mea realizare. Pe parcurs am mai scris și alte studii și articole științifice, circa vreo 50, pe care le-am publicat în Republica Moldova și în România. Ultima lucrare este cartea dedicată vârstei mele jubiliare cu titlul Biobibliografie la 50 de ani. Studium, unde, împreună cu soția Natalia, după ce fac o totalizare a tuturor lucrărilor și publicațiilor mele, prezint și unele cercetări inedite la istoria românilor din perioada secolelor IX – XII.
Cum v-a venit ideea să scrieți această carte și cât timp v-a luat s-o scrieți?
Ideea îi aparține de fapt soției mele Natalia și este un gen de publicație jubiliară ce s-au tipărit până acum și de alți cercetători din Republica Moldova. La compartimentul ei istoric am început să lucrez din anul 2005, orientându-mă spre o perioadă mai veche din istoria noastră, după ce am avut posibilitatea să studiez unele letopisețe rusești, izvoare bizantine și de limbă latină, traduse. În urma abordării acestor izvoare scrise am fost determinat să exprim niște concluzii și aprecieri noi referitoare la epoca istorică respectivă. Unele din aceste studii au fost propuse spre publicare și în câteva ediții de specialitate.
După atâtea realizări profesionale există totuși un obiectiv la care mai visați?
Pe viitor intenționez să continui investigațiile asupra evului mediu timpuriu, cu publicarea unei monografii, care va aduce o completare importantă, sper, la istoria poporului român de până la formarea statelor medievale naționale.
Vă mulțumim pentru interviul acordat și vă dorim succese în continuare, și realizări frumoase!
Vă mulțumesc și eu și vă doresc baftă în toate!
Din „ECOU” nr.11
Ianuarie 2008