Cu toate că s-au angajat să organizeze adunarea generală a satului pentru a explica locuitorilor avantajele serviciilor de salubrizare în localitate, consilierii locali au decis acest lucru „pe furiș”. Partea ascunsă a acestei decizii este condiția cerută de agentul economic respectiv: de a crea la Colonița un poligon pentru depozitarea deșeurilor și din localitățile vecine.

În ședința din luna mai curent, consilierii au convenit să amâne aprobarea deciziei date până după consultarea locuitorilor în cadrul unei adunări generale a satului. Atât consilierii locali cât și primarul s-au întrecut în a da cât mai multe propuneri privind modalitățile de informare și consultare a locuitorilor: distribuirea de fluturași informativi, consultarea locuitorilor pe sectoare, adunarea satului, referendum local, discuții cu fiecare om acasă.

Servicii de salubrizare, cînd și la ce preț? (23 iunie 2012)

Nici o acțiune în masă nu a fost realizată. Două luni mai târziu, în luna august, au decis cesionarea serviciilor de salubrizare din sat către un agent economic pe un termen de trei ani, cu condiția creării poligonului pentru depozitarea deșeurilor.

Pe termen scurt pare a fi o soluție viabilă: gunoiul se va colecta centralizat și la tarife reduse. Pe termen mediu și lung situația dată se poate transforma într-o bombă ecologică. Dovada sunt și avertizările că apa din fântânile Coloniței nu corespunde indicilor microbiologici și se recomandă a fi utilizată în scopuri menajere.

Atenție la apa din fîntîni! (4 iulie 2011)

Satul Colonița a avut deja o experiență de organizare a serviciilor de salubrizare proprii care a funcționat destul de reușit o perioadă de timp. În plus, Consiliul Sătesc precedent a decis formarea Gospodăriei Comunale în teritoriu cu începere de la 10.01.2011, decizie votată și de actualul primar (fost consilier local), dar neglijată și neexecutată până la moment.

Colonița va avea o Gospodărie Comunală începând cu anul 2011 (11 decembrie 2010)

Situația dată scoate în evidență impotența Administrației Publice Locale de a soluționa complex problemele locale. E mult mai simplu de a „încredința” problema unui străin care va soluționa problema pe termen scurt. Dar ce va fi peste 5 ani, peste 10 ani? Peste 12 mii tone de gunoi cîte vor fi acumulate în trei ani unde vor dispărea? Oare nu vor polua apele subterane încă zeci de ani înainte? Problemele ecologice mari abia încep, iar poligonul de gunoi va fi un focar care va da multe bătăi de cap.

Câteva calcule simple:
– Locuitorii satului Colonița vor economisi ~70 000 lei anual datorită tarifelor reduse în schimbul permisiunii de creare a poligonului de gunoi. Tarife Colonița: 500 gospodării x 20 lei/lună x 12 luni + 300 locuitori apartament x 7 lei/lună x 12 luni = 145 200 lei/an. Tarife obișnui: 500 gospodării x 30 lei/lună x 12 luni + 300 locuitori apartament x 10 lei/lună x 12 luni = 216 000 lei/an. ECONOMII – 70 800 lei/an.
– Colonița va ”produce” ~720 tone de gunoi anual. O persoană produce ~400 kg gunoi pe an. În Colonița 1800 persoane vor achita pentru servicii salubrizare. Masă de gunoi: 1800 persoane x 400 kg/pers/an = 720 000 kg gunoi / an.
– Colonița va „înghiți” ~4 000 tone de gunoi străin anual*** (din satele vecine). O persoană produce ~400 kg gunoi pe an. În Colonița va fi adus și depozitat gunoiul produs de 10 000 persoane (Tohatin ~ 2 700, Budești ~ 5 000, Cruzești ~ 1 800, Vadul lui Vodă ~ 5 000). Masă de gunoi: 10 000 persoane x 400 kg/pers/an = 4 000 000 kg gunoi / an.