Un buget local echilibrat, semnifică o maturitate a organelor Administrației Publice Locale (APL). Prin acest document pricipial se demonstrează eficiența APL în ceea ce privește înțelegerea strategiilor de dezvoltare locală. Un buget public, însăși prin denumirea sa, presupune o discuție publica anterioara aprobarii. Bugetul anual al localității este un document foarte important. Legea Nr. 239 din 13.11.2008 privind transparența în procesul decizional, obligă autoritățile administrației publice locale: consiliile locale și primarii satelor să informeze cetățenii despre banii publici care urmează să soluționeze cele mai stringente probleme ale localității. Dar . . . prin atitudinea de pînă acum a primarului și a consilierilor locali din satul Colonița față de cel mai important document al localității – bugetul anual al satului, lasă impresia unei neînțelegeri (ne)voite a importanței acestui document definitoriu pentru viața localității.

Se remarcă câteva puncte slabe ale traseului bugetului nostru local (elaborarea, prezentarea, discuțiile publice asupra proiectului, adoptarea, executarea, modificarea și raportarea):
1. elaborarea – este în sarcina primarului și a specialiștilor primăriei. Este primordial important de a analiza ”găurile” din bugetele anilor precedenți și de a le ”astupa” prin documentul propus. În ultimii ani proiectele de buget par a fi elaborate prin utilizarea funcției ”copiere/inserare” a bugetelor din anii precedenți.
2. prezentarea – se prezintă public și este adresat în special cetățenilor, pentru a lua se informa și a pregăti propuneri de alocări financiare pentru necesități propuse de către cetățeni. În ultimii 5 ani la Colonița nu a fost prezentat public nici un proiect de buget anual.
3. discuții publice – consultarea cetățenilor în vederea colectării propunerilor din partea cetățenilor în vederea includerii lor în proiectul documentului. În ultimii 5 ani la Colonița nu a fost supus procedurii de discuții publice.
4. adoptarea – proiectele de buget anuale ale satului Colonița erau discutate și aprobate în cadrul Consiliului Sătesc cu ”viteza luminii”. Acest lucru este dovedit de faptul că pe parcursul ultimilor cinci ani, proiectele de buget anual ale Coloniței erau prezentate, discutate și aprobate în cadrul aceleiași ședințe a consiliului sătesc, timp de minute numărate, fără abordări strategice și de fond, fara implicarea a cetățenilor cetățenilor. Puțin probabil ca în aceste intervale de timp scurt să se poată forma o discuție pe baza lui. Consilierii locali devenind niște instrumente manipulate pentru votare.
5. executarea – este sarcina exclusivă a primarului, care are obligația de a valorifica sursele financiare confirm legislației. Deasemenea primarul este obligat să asigure transparența cheltuirii banului public. Legal toate procedurile ”sunt respectate”, dar la nivel de transparență lucrurile stau destul de prost.
6. modificarea – în cazul unor circumstanțe excepționale, bine argumentate și strict necesare, bugetul anual poate fi modificat la propunerea primarului și prin decizia consiliului. Doar în anul curent, la toate cele șase ședințe ale consiliului, au fost operate modificări la bugetul local (nu avem informații despre ședința din 14 august 2012). Încă un lucru care demonstrează incapacitatea APL analiza și planifica eficient, și de a gestiona buna funcționare a instituțiilor locale. Se creează impresia că bugetul anual inițial este aprobat doar pentru formă și nu pentru fond, nefiind corelat la necesitatile reale ale localității.
7. raportare – raportarea lunară, trimestrială și anuală a bugetului este în sarcina primarului. În ultimii 5 ani în Colonița nu a fost prezentat public, nici un raport lunar de executare a bugetului. Audierea rapoartelor privind executarea bugetelor locale anuale de obicei au loc în cadrul Consiliului Sătesc și este prezentat în formă orală, fără documentele contabile aferente. În ultimii doi ani nu au avut loc prezentări de rapoarte anuale în cadrul Consiliului Sătesc. La solicitarea portalului www.colonita.eu, au fost obținute și plasate on-line câteva rapoarte trimestriale și anuale din anii precedenți.

În consecință avem un document de bază al localității noastre elaborat în condiții obscure, fără participarea societății, fără posibilitatea verificării corectitudinii cheltuirii banului public.

Drept exemplu de bună practică poate servi publicare pe pagina web a primăriei municipiului Chișinău a Proiectul bugetului municipal pentru anul 2013, proiect care a fost definitivat și înaintat spre examinare și aprobare Consiliului Municipal Chișinău în data de 24 octombrie 2012. Tot pe pagina web www.chisinau.md pot fi accesate rapoartele de activitate ale primpriei Chișinău și ale instituțiilor din subordine.

Proiectul bugetului municipal Chișinău pe anul 2013, 24 octombrie 2012

Recomandăm insistent Administrației Publice Locale din satul Colonița consultarea ghidurilor de mai jos.

Material realizat de către Valeriu Ciorbă și Mircea Brenici