Adevărate curse de raliu se petrec pe traseul Chișinău-Colonița. Participanții la cursele de raliu sunt nimeni alții decât șoferii de maxi-taxi-uri care circulă pe ruta nr. 117 până la Colonița.

În timpi record și cu manevre de ți se taie răsuflarea unele maxi-taxi-uri ajung de la marginea orașului Chișinău până la stația terminus din Colonița. Un caz similar s-a întâmplat în data de 11 iunie 2012, orele 17:30, când șoferul unui maxi-taxi, a parcurs distanța de la traseul de autocross pînă la răscrucea spre cimitirul satului Colonița (cca. 4 km) în numai trei minute jumătate (inclusiv o oprire în stație!). Cred că sunt de prisos precizările că pasageri erau aruncați în sus ca mingile și pentru a nu se lovi se țineau cu ambele mâini. Adesea astfel de scene sunt însoțite și de înjurături din partea șoferului.

Menționăm că în sens invers, șoferii de maxi-taxi circulă din contra, foarte încet. Uneori ți se face impresia că pe jos ajungi mai repede.

Înregistrare video amator expediată în adresa paginii web www.colonita.eu:

[youtube]k35g4ZXKqRQ[/youtube]