La 7 ianuarie, creștinii-ortodocși de rit vechi sărbătoresc Crăciunul. Nașterea Domnului Hristos este sărbătorită de Mitropolia Moldovei, de care ține și Biserica din Colonița.
În această zi, la biserica din localitate s-a ținut o slujbă specială, de la care nu au lipsit tradiționalele colinde de Crăciun, cântate de corul bisericesc, dar și de copii veniți la biserică într-un număr mult mai mare decât în alte zile.
„Sărbătoarea nu poate începe fără colindele aduse de copii, care îi închipuiesc pe îngerii care au adus vestea nașterii Domnului Iisus Hristos” a spus preotul Victor Tofan, după ce a adus mesajul de felicitare din partea ÎPS Mitropolitul Vladimir și le-a urat de bine enoriașilor veniți la biserică. Copiii au cântat mai multe colinde, după care toți creștinii au cântat în cor colindul „Steaua sus răsare!”.
A devenit deja o tradiție, ca „Moș Crăciun” să le aducă copiilor daruri. Și în acest an aceștia au primit dulciuri, fructe și câte o iconiță. Spre deosebire de alți ani, și maturi au primit daruri, anume, câte un crăciunel (coptură tradițională) și câte o iconiță care înfățișa Nașterea Domnului.
Enoriașii prezenți la biserică au sfințit bucate și s-au felicitat reciproc cu Marea Sărbătoare.
Menționăm că, o parte dintre creștinii din R. Moldova au sărbătorit Nașterea Domnului pe 25 decembrie, conform calendarului gregorian.
Urmăriți un material video cu Slujba de Crăciun la biserica “Nașterea Maicii Domnului”, din Colonița, la 7 ianuarie 2013.
[youtube]SAdyV6T-6Ts[/youtube]