Autoritățile capitalei au prezentat schițele șoselei de centură a Chișinăului, pentru construcția căreia sunt necesare peste 200 de milioane de euro.
În prezent sunt propuse două variante: I-a prevede construcția unui drum între Ialoveni și Chișinău cu o lungime de 29 de kilometri, a II-a prevede construcția șoselei de 47 de kilometri (o cale de ocolire mult mai lungă) care ar trece prin câteva sate din raionul Ialoveni (vezi imaginea). Porțiunile existente urmează să fie lărgite până la patru benzi, iar în acea parte de vest a orașului, unde în prezent lipsește șoseaua de centură, urmează să fie indicat traseul, pentru a fi construit drumul de la zero.
Potrivit Ministerului Transporturilor, decizia finală va fi luată după ce proiectele vor fi supuse dezbaterilor publice.
Conform planurilor actuale, traseul deja existent va fi reabilitat până în 2017 (autoritățile declară că dețin sumele de bani necesare), ceea ce înseamnă că șoseaua de centură a Chișinăului va fi finalizată nu mai devreme decât în 2020.
Sursa: www.autostrada.md