„Muzica este lumina ce umple casa noastră”
Două suflete împerecheate de muzică, două inimi ce cântă în unison, doi oameni pentru care viață fără de cântec este de neconceput…
Valentina și Vasile Bajurean
un cuplu deosebit pentru Colonița.
Dragostea față de muzică a fost cea care i-a unit și tot ea reușește
până azi să mențină căldura în căminul lor familial.
Să aflăm mai multe despre dragostea lor și activitatea pe care o desfășoară chiar de la ei.
Câți ani are dragostea dvoastră pentru muzică?
Dl. Vasile: Am iubit muzica de mic copil. În clasa a 7-a tata mi-a cumpărat primul acordeon, țineam atât de mult la el, încât îl puneam alături, pe cuptor, atunci când mă culcam, iar noaptea mă trezeam din când în când și puneam mâna să verific dacă este. La acordeon am învățat să cânt singur, după auz, iar după ce am absolvit școala medie generală din sat mi-am continuat studiile la Școala de Cultură din Soroca. În 1964 încă nu era secția de taraf, de aceea m-am înscris la Regie, teatrul fiind o mare pasiune de-a mea. În al doilea an a fost înființată secția taraf și am regretat foarte mult că nu fusese fondată cu un an mai înainte. Anii de studii au fost foarte frumoși. Mă duceam de dimineață la Colegiu și aproape că nici nu stăteam pe acasă, treceam doar o fugă să iau masa, mai făceam câte ceva și mă întorceam cât mai repede la studii. Era o atmosferă deosebită acolo. Muzica începea să se audă în săli încă de la ora 6 00 dimineața, într-un colț cânta cineva la clarinet, în altul cineva la pian, de undeva se auzea o voce… Și-acum când trec uneori pe lângă Sala cu Orgă și se aude muzica, mă opresc pentru câteva clipe și ascult… e o plăcere.
Dna. Valentina: Muzica mă înconjoară și pe mine încă din copilărie, iar dragostea pentru ea s-a născut anume atunci. În clasa a 4-a tata m-a înscris la liceul de muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău. Am avut colegi cunoscuți acum pentru talentul lor, cum sunt: Vasile Iovu, Maria Codreanu, Ștefan Petrache, Constantin Rusnac ș.a. După absolvirea liceului mi-am urmat studiile la Institutul de Arte „G. Muzicescu”, secția dirijor de cor.
Și dragostea dvs. unul pentru altul unde își ia începutul?
Dna. Valentina: Ne-am cunoscut la Vorniceni, raionul Strășeni, în 1972, iar muzica a fost cea care ne-a apropiat. Eu eram la practică, de la Institutul de Arte, iar Vasile a venit acolo ca acompaniator. Era o activitate deosebit de bogată în domeniul muzicii în acea regiune. Pe lângă Casa de Cultură activau 7-8 cercuri artistice: cor, taraf, muzică de estradă, dansuri populare ș.a. Iar Vorniceni avea una dintre primele 7 Case de Cultura a sindicatelor, în Uniunea Sovietică, după activitatea pe care o ducea. Am fost remarcați chiar și de Ministerul Culturii din Moscova.
Cum a început activitatea dvs. în Colonița?
Dl. Vasile: Am venit aici în 1983. Înainte de asta lucrasem în Lipcani, eu am predat acordeonul la școala pedagogică, iar Valentina a fost profesoară la școală muzicală. În Colonița mi-am început activitatea ca acompaniator la școală, Valentina ca profesoară de muzică și de limbă română, sau moldovenească cum se spunea atunci. Ne-am continuat activitatea la Casa de Cultură, Valentina fiind și director. În timpul activității noastre s-a format corul mare al satului, grupul vocal feminin, grupul vocal de bărbați, taraf ș.a. Colonița lua primele locuri în cadrul festivalurilor raionale. O contribuție deosebită în organizarea activităților artistice în acea perioadă a avut-o dl. Radiola, pe atunci, director al gospodăriei agricole. Ni se ofereau condiții bune de lucru, instrumente muzicale, mijloace de transport pentru deplasări la concerte etc.
Școala muzicală dvs. ați înființat-o…
Da. În anul 1990, la cererea noastră a fost deschisă în Colonița o filială a școlii muzicale din Stăuceni, unde să se studieze pianul, acordeonul și vioara. Inițial am activat în 2 încăperi din blocul C al școlii, iar în prezent ne desfășurăm activitatea în cadrul localului Centrului de Sănătate. Din păcate condițiile de lucru de aici nu sunt întocmai bune, fiind nevoie de o renovare generală. Tencuiala cade de pe tavan, în pereți s-au format crăpături, iar podeaua este putredă. Încercăm să facem câte ceva împreună cu părinții, pentru a ameliora această stare de lucruri, însă nu este suficient. Mobilierul este, la fel, vechi de când lumea… Suntem susținuți foarte mult de administrația de la Stăuceni, însă în acest sens ei nu pot face nimic. Copii sunt ai satului și deci oamenii, împreună cu conducerea trebuie să facă ceva pentru a crea condiții bune pentru cei care sunt viitorul nostru.
Ce alte dificultăți întâlniți în munca dvs.?
Din punct de vedere tehnic, o problemă este lipsa unor amplificatoare bune, a microfoanelor și chiar a stativelor pentru microfoane, fapt ce îngreunează munca noastră și care dăunează la calitatea concertelor. O piedică este și lipsa mijloacelor de transport pentru a pleca la diferite concerte. Din punct de vedere al creației, ne pare foarte rău că sunt puțini copii care își doresc să studieze muzica, deseori fiind de vină chiar părinții, mulți dintre care o consideră o activitate neserioasă. Acest lucru, însă, nu este adevărat, muzica este cea mai nobilă muncă.
Vorbiți-ne în câteva cuvinte despre școala muzicală și studiile care se desfășoară aici.
În acest an, studiază la școala muzicală pianul și acordeonul 22 de copii. Durata studiilor este de 7 ani pentru pian și 5 ani pentru acordeon. O oră pe săptămână facem lecția de cor. De trei ori pe an se desfășoară examene, la care comisia apreciază dinamica dezvoltării lor. Chiar dacă nu merg mai departe în domeniul muzical, ci își aleg alte profesii, copii care studiază muzica sunt mai deosebiți, sunt mai bogați spiritual. Uneori îi întrebăm pe foștii elevi daca nu vor să-și vândă instrumentele, însă primim întotdeauna, ca răspuns un „Nu” categoric. Ne bucurăm mult știind că ei continuă să cânte și că muzica a devenit o parte din ființa lor.
Ce vă bucură cel mai mult în activitatea dvs.?
Dna. Valentina: Desigur că bucuria noastră cea mai mare este faptul că am insuflat și altora această dragoste pentru muzică, iar când vedem că elevii noștri au reușite și realizări frumoase suntem și mai mulțumiți.
Ce e mai important în muzică, munca sau talentul?
Pentru a reuși, desigur, este necesar să ai mult talent, acest har înnăscut, însă e nevoie și de hărnicie din partea elevilor, știut fiind faptul că, munca compensează o parte din ceea ce nu ți-a dat Dumnezeu. Lucrăm cu fiecare copil în parte, însă, ei trebuie să exerseze și singur, în fiecare zi acasă.
Există cineva dintre elevii dvs. în care vedeți un continuator al acestei nobile munci pe care o depuneți dvs.?
Nu avem astăzi, cu părere de rău, un continuator. Foștii elevi și-au ales alte profesii, spunând că muzica e frumoasă pentru suflet, însă pentru a obține bani trebuie să profeseze altceva. Dar am avut copii care au absolvit foarte bine, cum sunt: Liliana Jura, Natalia Umaneț, Olga Bâzgu, Zina Iliușin, Irina Bâzgu, Mihai Milicenco și mulți alții.
Dacă ați avea posibilitatea să întoarceți timpul înapoi, ați lua-o pe alt drum?
Dna. Valentina: Nu! Nu aș vrea să fac altceva în afară de muzică, nu aș alege o altă profesie niciodată. Muzica este lumina ce îmi umple sufletul și casa noastră, este cea care menține echilibru și căldura în familia noastră.
Dl. Vasile: Nu îmi închipui cum ar fi să nu cânt la acordeon, el e sufletul meu. Să nu se supere soția, dar el e primul pentru mine, e cel mai important lucru din viața mea.
Vă mulțumim!
Din „ECOU” nr.12
Martie 2008