Cu câteva zile în urmă, hudițele satului Colonița au răsunat de chiote de voie bună. „A început sezonul nunților”, și-a spus probabil cineva… Mare le-a fost mirarea colonițenilor când, în loc de tradiționalele limuzine, au văzut pe drum două căruțe trase de cai, în care, veseli și frumoși nevoie mare, zâmbeau și salutau sătenii, doi tineri în straie naționale și o ceată întreagă de pețitori…

Vorbim de Alexandrina și Vadim, doi tineri din satul Colonița, care au hotărât să se logodească așa ca pe vremuri – în port național. Regula a fost pentru toți, așa că invitații, de la mic la mare, au purtat haine naționale. S-a respectat și tradiția pețitului, Vadim venind la conița mireasă cu conocar și ceată de pețitori.
Alexandrina a spus „da” din nou, chiar dacă i-a mai spus-o acum câteva luni în urmă, când i-a fost cerută mâna, după care a urmat o petrecere cu hore încinse și veselie până dimineața.Ideea unei astfel de logodne i-a venit mirelui, care spune că tradițiile lăsate de la strămoși sunt frumoase și trebuie continuate. Mai greu a fost cu alegerea vestimentației, dar în final, totul a fost așa cum și-au dorit. Vadim cu ie, brâu la cingătoare, stan și cizme până la genunchi, făcute la comandă, iar Alexandrina într-o rochiță cu ornamente naționale, ajustată și înfrumusețată după bunu-i plac, cu flori în păr și cizmulițe roșii în picioare.Pentru această petrecere s-au pregătit din timp atât părinții mirelui, cât și ai viitoarei mirese, care i-au susținut și i-au ajutat pe tineri în toate. După ce au fost binecuvântați de părinți, Vadim și Alexandrina au cerut și blagoslovirea preotului din sat. Părintele a ținut o slujbă specială și le-a oferit tinerilor în dar o carte de rugăciuni.

Seara petrecerea a continuat cu mult chef și veselie, deja pe ritmuri retro și disco. Logodnicii, împreună cu viitorii nași și toți invitații, au lansat lampioane și focuri de artificii.

După această frumoasă logodnă în stil moldovenesc, tinerii promit și o nuntă pe măsură, care zic că o vor juca într-un an-doi. Își iau răgaz după logodnă, adună idei și forțe pentru o nouă sărbătoare. Între timp ambii se întorc la studii în Cluj.

Menționăm că povestea lor de dragoste a început în urmă cu 6 ani și 4 luni, chiar la o horă a satului. În urmă cu jumătate de an, Vadim a cerut-o pe Alexandrina în căsătorie, iar pe 30 septembrie au sărbătorit logodna.

[youtube]wSHUFbuoEqU[/youtube]

[youtube]QBV8Ip-exd4&feature[/youtube]

Surse video: PRIME TV și www.perfecte.md / PRO TV