Pe 21 septembrie în Colonița se sărbătorește hramul satului. Hramul unei localități vine, în primul rând, de la hramul bisericii, care este dedicat unui Sfânt sau eveniment creștin. Biserica din satul Colonița poartă hramul sfintei sărbători „Nașterea Maicii Domnului”, sărbătorită an de an în această localitate.

Ziua de vineri a început cu un cer înnorat și a continuat cu o ploaie îndelungată. Poate din acest motiv, un număr destul de mic de săteni a venit la slujba închinată acestei mari sărbători.

Biserica în această zi a fost împodobită cu multe flori, iar corul bisericesc a fost completat și de voci bărbătești, fapt care a conferit o atmosferă deosebită în biserică…

Înainte de Sfânta liturghie părintele Constantin a citit Acatistul Nașterii Maicii Domnului, o rugăciune specială închinată Sfintei Maria, întru sănătatea tuturor sătenilor.

Tradițional, creștinii au adus și bucate la biserică, pentru a fi sfințite și binecuvântate. La sfârșitul slujbei, părintele Victor a ținut o cuvântare în care a explicat semnificația marii sărbători, precum și i-a felicitat pe toți locuitorii satului Colonița.

Urmăriți mai jos un material video de la Slujba din 21 septembrie, precum și urarea părintelui Victor.

By Ludmila

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *