Un eveniment demn de mindrie…

Urmăriți materialul realizat la aniversarea a 100 de ani de la prima piatră de temelie pusă a bisericii Nașterii Maicii Domnului din Colonița.

Ceremonie oficiată de 15 preoți și diaconi în frunte cu Mitropolitul Vladimir. Sărbătoare onorată cu prezența Președintelui Ghimpu (născut în Colonița), și a primarului general de Chișinău, Dorin Chirtacă.

Evenimentul a adunat mai multe personalități, dar a generat și declarații neașteptate. Mihai Ghimpu și Mitropolitul Vladimir și-au dat mâna după o pauză de 20 de ani, iar primarul Dorin Chirtoacă a recunoscut că este păcătos și trebuie să bată mai des mătănii.

Mihai Ghimpu și Mitropolitul Vladimir s-au întâlnit la Colonița. Pentru primul acesta este satul de baștină, iar al doilea a venit să sfințească lăcașul, care a împlinit o sută de ani. Președintele interimar alături de nepotul său, primarul Dorin Chirtoacă au asistat la liturghie. După slujbă, edilul capitalei a promis că va veni mai des la biserică.

Pentru că au dat dovadă de creștinism, mitropolitul le-a făcut și cadouri.

Pentru ultima dată Mihai Ghimpu și Mitropolitul Vladimir au discutat la sfârșitul anilor 80, la Cernăuți, afirmă președintele interimar. Ghimpu a vizitat satul natal pentru a doua oară de când a fost numit președinte a Parlamentului, iar sătenii deocamdată nu se grăbesc să-l critice, sau să-l laude.

Vede-ți mai jos materiale video proprii, precum și materialul video ProTV.

By Vica

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *