După ce a găsit în biblioteca părinților săi cartea «Călătorii cu plante de cameră» a lui Nikolai Verzilin, după ce a admirat câteva ilustrații cu specii de cactus, i-a încolțit un vis de care nu se desparte deja câteva zeci de ani. A dus o viață dublă – inginer la CET și proprietarul celei mai mari colecții de cactuși din R. Moldova.
De cum dau brumele toamnei, Valeriu Ciolacu din satul Colonița are o grijă în plus – să treacă la adăpost vestita sa colecție de cactuși. Grijuliu, ca un tată cu pruncii săi, mângâie cu mâinile și cu sufletul fiecare ghiveci de cactus, mutându-l în odaia special rezervată pentru iernarea colecției.
În satul Colonița îl știe fiecare localnic, dar e vestit și în întreaga Moldovă, fiind în anii ’80 chiar președintele Clubului Amatorilor de Cactuși.
«E un om universal. Fizician și botanist, mecanic și astronom, dar nu în ultimul rând un soț ideal și un tată bun», spune zâmbind soția sa Maria. Când s-au cunoscut, Valeriu era deja student la Odesa și președinte al Clubului Amatorilor de Cactuși. Prietenele și părinții o tachinau mereu că «Băieții aduc mașini acasă, da’ Valer, spini». Inițial ea zice că i-a fost greu să accepte pasiunea soțului, căreia acesta îi acorda în totalitate timpul său liber. Era deranjată și de faptul că se cheltuiau bani pentru semințe, literatură de specialitate, însă cu timpul a ajuns să înțeleagă că e mai bine să-l știe alături, în familie, chiar și cu acești «spini», decât să aibă și el pasiunea altora, care «se cultivă» prin baruri.
Primele trofee — 4 la un leu
Valeriu a adus acasă primii cactuși pe la 10 ani, după care nu a mai încetat să-și completeze colecția. «Pe atunci locuiam cu părinții mei în centrul Chișinăului, într-un bloc vis-a-vis de Teatrul «Luceafărul». Eram în treacăt pe lângă Piața Centrală. Cândva, la intrarea principală în piață oamenii vindeau flori. Erau zile când vânzătorii formau câte 4-5 rânduri de plante.» Așa a zărit un tânăr de vreo 20 de ani, care vindea cactuși. S-a apropiat de el, întrebându-l cât costă un exemplar. «Nu erau scumpi, 50 de copeici puiul», concretizează Valeriu. Deoarece în buzunar nu avea decât o rublă, iar dorința de a cumpăra cât mai mulți îi era foarte mare, îl întrebă dacă-i dă 3 la o rublă. După primul răspuns afirmativ, a adresat următoarea întrebare: «Da’ 4 la o rublă?». Bătându-l pe umăr, Iurie, un student vânzător de cactuși, i-a dat pentru o rublă 4 plante de specii diferite. Niciunul dintre ei nu bănuia atunci că îi va lega apoi o prietenie pe viață.
«Duceam acasă acei patru puieți de parcă erau o comoară. Pentru mine erau… Am citit multă literatură de specialitate. Învățasem totul despre îngrijirea, creșterea și înmulțirea cactușilor. Dacă pe atunci copiii cereau bani de la părinți pentru dulciuri sau distracții, eu ceream pentru a cumpăra cărți. Am deprins măiestria altoirii cactușilor după «Cartea despre cactuși» a lui Zaletaeva. Ca în câțiva ani să ajung la performanța de a planta singur puieți, din semințe colectate personal».
Cactuși sub microscop
Mai târziu, pe când era student la Odesa, la Institutul Electrotehnic de Telecomunicații «Popov», asamblase câteva dispozitive de fitotron. În aceste climatocamere, creștea specii de cactuși ce nu depășeau doi milimetri. Făcea schimb de experiență, semințe, puieți cu diverși amatori de cactuși din URSS. «La 20 de ani aveam cea mai mare colecție de cactuși din Moldova», spune cu mândrie Valeriu.
În una dintre zile, în cadrul unei expoziții de cactuși din orașul Odesa, l-a revăzut pe Iurie, studentul care îi vânduse primii cactuși. S-au recunoscut și au pornit o discuție lungă despre aceleași flori. Mai târziu, au înființat împreună Clubul Amatorilor de Cactuși din Moldova. Valeriu a fost ales primul președinte al clubului. «Am deținut președinția de la înființare, în anul 1981, până la destrămare, în 1989. A căzut URSS-ul, oamenii au început să circule, mulți au emigrat, s-a desființat și clubul. Au rămas în Moldova doi «cactusologi», Iurie și eu», explică nostalgic Valeriu Ciolacu.
Gheorghe Ghimpu la «colecționarul de ghimpi»
Colecționarul de cactuși a avut parte de multe bucurii în viață, dar și de «ghimpi», mai ales din partea oamenilor, căci nu toți îl acceptau din prima. Valentin Ghimpu, vecinul său, spune că îl cunoaște pe “îmblânzitorul de ghimpi» din anul 1985. «Familia Ghimpu îl admiră pe acest om. Bădița Gicu (Gheorghe Ghimpu) era un bun prieten de-al său. Când se vedeau, vorbeau cu orele despre toate. Eu însă l-am acceptat mai greu. Mă gândeam: ce face cu schinii iștia și la ce-i trebuie, ca mai târziu să înțeleg cealaltă parte, partea frumoasă, a acestei pasiuni», spune Valentin.
Vera Smacula, o consăteancă a lui Valeriu Ciolacu, susține însă că i-a apreciat întotdeauna pasiunea. «Acest om nu ține la bani, ci la frumos. El investește suflet în fiecare cactus. De multe ori, trecând pe la poarta sa, aud cum cântă pentru ei. Pune mâna și îi mângâie, iar florile acestea îl iubesc și nu-l înghimpă.»
Acum, după ce spiritele critice s-au domolit, Valeriu Ciolacu e mândru că n-a sistat nici pentru o clipă activitatea de creștere, înmulțire și altoire a cactușilor. Pasiunea sa atrage atenția multor localnici, care au decis să se implice în floricultură. Bunăoară, Mihai Ababii, un floricultor din Colonița, mărturisește că apelează zilnic la sfaturile lui Valeriu Ciolacu: “Îl stimez mult pe acest om cu literă mare, pentru ceea ce este și ceea ce face. Dacă întâlnesc vreo problemă legată de creșterea florilor, mereu îmi sare în ajutor. Odată chiar mi-a salvat un hectar întreg de flori, sfătuindu-mă cum să nimicesc păduchii care au dat în ele».
La Primăria Colonița am fost informați că circa 7% dintre locuitorii satului sunt implicați în creșterea florilor. Însă cea mai mare deosebire dintre Valeriu Ciolacu și ceilalți floricultori din Colonița este că el nu-și vinde florile, ci le crește din plăcerea de a le admira.
Sursa: ZDG
Diana Spătărel, ȘSAJ