În municipiul Chișinău, la dispoziția Primarului general Dorin Chirtoacă, încălzirea în instituțiile cu menire socială a început la 6 octombrie, ceia ce în Colonița nu s-a întâmplat.

După adresarea utilizatorului site-lui www.colonita.md pe nume marcela, care spune ca în grădiniță, în încăperile destinate copiilor, sunt doar 9 grade Celsius, ne-am interesat de situația cu încălzirea în școală și grădiniță. La rândul nostru, am adresat întrebarea primarului, Gheoghe Calancea, care a declarat ca lucrările de curățare a sistemului de încălzire încep azi, 12 octombrie și până miercuri încăperile grădiniței, școlii și a centrului medical vor primi căldură în calorifere.

Întrebarea este de ce nu a fost pregătit sistemul de încălzire centralizată din timp, avându-se în vedere dispoziția Primăriei municipale și temperatura scăzută, care s-a înregistrat săptămâna trecută?

Părinții care pot să lase copilul acasă se descurcă, dar ce fac cei care trebuie să meargă la serviciu sau au chestii urgente de rezolvat? Sunt nevoiți să aducă picii în frig. Nu-i vorbă, copii trebuie căliți de mici, dar să hotărască părinții cum și cand, nu primăria! Galina Motovinaia, angajată la grădiniță, m-a încredințat că în toate grupele sunt instalate cămine electrice, dar, luni, la ora 9 dimineța, în grupă erau 14 grade. Educatorii, cei care sunt nevoiți să lucreze în frig toată ziua, spun că foarte puțini copii frecventează grădinița, iar din cei care vin, majoritatea sunt luați acasă la prânz, după ce termină activitățile educative.

Marți, 13 octombrie, grădinița va lucra până la ora 12.00, deoarece se vor efectua lucrări la rețeaua de curent electric, iar miercuri trebuie să apară căldura în grădiniță.

Carolina Stratan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *