Orice localitate își adună istoria în inimile, în chipurile, în caracterele, în faptele și visurile băștinașilor; în legendele transmise din generație în generație, în fundamentele străvechilor zidiri, în hrisoavele îngălbenite de vreme, în cântecele bătrânești, în denumirile unor mahale, în numele sau poreclele oamenilor săi… Dar unde începe istoria satului Colonița?
Colonița s-a constituit istoric din satul cu aceiași denumire, precum și din localitățile Grecea de Jos și Ciocana Veche, acestea fiind două seliști mici, apropiate una de alta ce s-au contopit cu Colonița, de altfel, ca și Movilenii, strămutat aici în anul 1965.
O legendă, care circulă printre săteni până în zilele noastre, spune că încă pe timpul domniei Movileștilor (1595-1611, 1615-1616) primii locuitori de aici se ocupau cu păstoritul. Pentru adăpostirea oilor sau a vitelor ei construiau un fel de șoproane mari din nuiele, acoperite, ca și căscioarele lor de pe colnice, cu paie, streșinile late fiind sprijinite cu stâlpi groși, asemănători unor coloane. În partea estică a localității se așterne un șes care poartă, încă din acele vremuri de demult, numele de Valea Coloniței. Iar dacă te ridicai mai sus, atunci puteai observa ușor șirurile grinzilor verticale – colonițele din lemn.
Despre existența localității cu denumirea Colonița, pe vremuri – moșie răzășească, pentru prima dată se menționează într-un document datat cu 1605. (1)
De fapt, dacă am face abstracție, am putea să deducem că vatra satului a existat cu mult mai înainte și anume între anii de domnie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, adică între 1457-1504. De ce zicem astfel? Pentru că în același document care atestă prima mențiune istorică a satului Colonița, și anume – „Mărturia hotarnică a satului Merenii ținutului Orheiului (jud. Lăpușna), 5/15 septembrie 1605” găsim: „Colonița în apropiere de satul Mereni este a lui Ionașcu Grizunul și a lui Pavăl Grizunul fiind frați și prenepoții lui Gavriil Grizunul, ce pentru dreptate și slujbe crdincioase a fost miluit de bătrânul domn Ștefan Voievod”. (2)
Pornind de la premisa că în secolul al XVII-lea „bătrânul domn Ștefan” putea fi numai Ștefan cel Mare, suntem de acord cu Ion Proca, cel care, vizavi de mesajul istoric al acestui document mai scria că: „Chiar dacă luăm drept punct de reper ultimul an de domnie – 1504, Colonița ar fi existat cu 102 ani înainte de prima atestare”.
Oricare i-ar fi destinul, dacă oamenii mai stau pe loc și nu-l părăsesc, dacă își mai cresc fii și fiiicele, satul își continuă existența și are viitor.
Surse:
1. Colonița. Geneză… prezent… nemurire… – Chișinău 200, p.3-6
2. Ion Proca.- Colonița Infinitului – Chișinău 2001, p.4