„… Pentru satul Colonița au afost alocate de la Fondul Rutier 413 mii lei (în anul 2017 – n.r.) . . .

Mă credeți că nu mi-a ajuns să le plombez pe toate. Nu mi-a ajuns. Noi le-am valorificat (sumele de bani alocate – n.r.) . . .

Dacă ține vorba de achiziții, în iulie am publicat, trei caiete de sarcini eliberate, doi participanți. NU a avut loc (achiziția – n.r.). A mai trecut o lună. Am publicat din nou. Aceiași problemă. Atunci cînd au venit companii serioase cum este S.A. „Edilitate” au zis „scuzați, noi nu mergem tot satul să plombăm, daține să facem o bucată de drum”, că așa le iese lor. Am insistat și am stat lîngă ei și au plombat tot satul, cu mare chin.”

Aceste lucruri au fost declarate de către primarul satului Colonița, Zaporojan Angela în cadrul Masei rotunde organizată de Asociația Presei Independente cu tema „Transparența procesului bugetar și a utilizării mijloacelor publice destinate infrastructurii rutiere”. Evenimentul a avut loc în data de 22 septembrie 2017 și este parte a proiectului ”Evaluarea transparenței procesului bugetar și a utilizării mijloacelor publice destinate infrastructurii rutiere prin monitorizare și investigații jurnalistice”, implementat de Asociația Presei Independente cu susținerea Ambasadei Finlandei la București.

Menționăm că primăria Colonița, pe 1 septembrie 2017 a semnat un contract cu S. A. „Edilitate” în sumă de 394 954 lei. Deschiderea ofertelor Achiziției Publice privind Reparația străzilor locale s. Colonița a avut loc pe data de 22 august 2017, procedură la care au participat trei oferte.

(VIDEO) Deschidere oferte COP nr. 17/02692 – Reparația străzilor locale s. Colonița, 22 august 2017

Vezi intervenția Angelei Zaporojan (video minutul 42:10):