[ZIAR] Un alt nume, același ziar – WWW.COLONITA.EU

După aproape 2 ani de activitate, site-ul Coloniței s-a transformat, fapt care a dus după sine și transformarea buletinului informativ al satului Colonița. De acum înainte va avea o altă față și un alt nume – WWW.COLONITA.EU. Menirea lui este de a aduce informații celor care nu prea au acces la portalul informativ al localității.
După o pauză de jumătate de an, buletinul informativ al satului reapare. Ca și pînă acum, munca de editare, redactare, machetare, multiplicare și distribuire e făcută de către câțiva tineri voluntari. Dacă în anul 2011, câteva ediții de ziar au fost tipărite din fonduri alocate de Consiliul Sătesc Colonița, apoi ediția de acum a fost editată și tipărită integral de echipa redacțională. Inițial au fost tipărite 500 de exemplare de ziar care au fost distribuite gratuit locuitorilor satului. Și pentru că nu au fost suficiente, suplimentar au mai fost tipărite încă 200 de exemplare, care vor fi distribuite azi în partea de est a satului.

Reluăm apelul către toți cei care doresc să dea o mână de ajutor pentru dezvoltarea proiectului de informare a locuitorilor satului Colonița. Chiar și o vorbă buna sau un sfat poate contribui la apariția unui material pe pagina web, nemaivorbind de careva materiale adunate și pregătite de dumneavoastră pentru a fi publicate. Partea financiară ar stimula mult dezvoltarea proiectului dat. La moment suntem în căutarea unui stativ pentru camera video. Pentru orice propunere ne pute-ți scrie la adresele de mai jos.

Au scris pentru acest număr de ziar: Ludmila SÂRGHI (ludmila@colonita.eu), Valeriu CIORBĂ (valeriu@colonita.eu), Mircea BRENICI (mircea@colonita.eu), Diana GUJA, Sabina NOVAC.
Design: Corneliu COMENDANT.

Descarcă Buletinul Informativ WWW.COLONITA.EU, ediția iunie-iulie 2012.

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Tags:

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița