Cele șase achiziții publice pentru reparația grădiniței 160 locuri au fost „cîștigate” de companii afiliate

La ultima licitație publică, pentru reparația capitală a grădiniței de copii pentru 160 de locuri din s. Colonița, etapa a VI (finală), desfășurată la data de 25 aprilie 2017, oferta cea mai mică a fost depusă de către SRL „FORCON PLUS”, 5 355 711,80 lei inclusiv TVA, fondator și conducător al căreia este Gherghișan Mihail (Detalii AICI).

Dubios pare faptul că celelalte proceduri de achiziții publice au fost „câștigate” de către două companii avănd ca fondator pe Gherghișan Constantin, iar contractele de aproape opt milioane lei au ajuns în același buzunar: (Detalii AICI)
– etapa a V, în sumă de 1 138 607,50 lei a fost semnat cu S.R.L. „HIPERTEH”, fondator Gherghișan Constantin, cu toate că oferta o altă companie a prezentat o oferta cu peste 180 mii lei mai mică (Detalii AICI);
– etapa a IV, în sumă de 1 682 919,49 lei a fost semnat cu S.R.L. „HIPERTEH”, fondator Gherghișan Constantin (Detalii AICI);
– etapa a III, în sumă de 1 699 170,10 lei a fost semnat cu S.R.L. „DELTA CONSTRUCT”, fondator Gherghișan Constantin (Detalii AICI);
– etapa a II, acord adițional de majorare în sumă de 347 460,63 lei a fost semnat cu S.R.L. „HIPERTEH”, fondator Gherghișan Constantin;
– etapa a I, în sumă de 3 107 103,49 lei a fost semnat cu S.R.L. „HIPERTEH”, fondator Gherghișan Constantin.

Procedurile de achiziții publice pentru lucrările de Reparație capitală a grădiniței de copii pentru 160 de locuri din s. Colonița,str. B.P. Hasdeu, s-au desfășurat în șase etape începînd cu vara anului 2015.

Menționăm că imobilul Gradinița nefinisată pentru 160 locuri amplasată pe str.  B. P. Hașdeu din s. Colonița constă din teren pentru construcții (cod cadastral 0149107138) cu suprafața de 0,4925 ha și construcție (cod cadastral 0149107138.01) cu suprafața de 1 113 m2.

Dreptul de proprietate asupra terenului (0149107138), cota parte 1.0 este al satul Colonița. Temei al înscrierii este Dispoziția primăriai Colonița nr. 13-d din 14.03.2003.

Dreptul de proprietate asupra clădirii (0149107138.01), cotă parte 1.0 sunt Ghimp Viorel și Ghimp Tatiana. Temei al înscrierii sunt: Act Titlu Executoriu nr. – din 12.05.2015 (0100/15/99419); Decizia Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al CSJ nr.- din 27.09.2012 (0100/15/99419) [Înscris provizoriu]; Hotărîrea în numele Legii nf. f/n din 14.05.2009 (0100/09/45245); Hotărîrea Judecătoriei nr. 3-2405/2010 din 09.04.2010 (0100/12/139079)

În noiembrie 2012, prin Decizia Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție Nr. dosar 2ra-1128/12 din 27.09.2012 (0100/12/130302) a fost dispusă transmiterea dreptului de proprietate publică asupra grădiniței de copii către primăria s. Colonița. În septembrie 2013, în registrul cadastral este trecută notarea „dreptul de proprietate al clădirii este transmis primăriei s. Colonița”, iar proprietarii bunului imobil au rămas aceleași persoane fizice: Ghimp Viorel și Ghimp Tatiana.

Începînd cu anul 2010, asupra terenului și clădirii au fost aplicate 10 sechestre și interdicții, ultima fiind aplicată la data de 21.10.2016 asupra clădirii: interdicție, încheierea executorului judecătoresc Gutu Svetlana; menținută prin încheierea nr. 074-1217/14 din 31.10.2016. Ultima interdicție și încă una nu erau stinse pînă la data obținerii informațiilor din registul Cadastru (28.04.2017).

Extras cadastral al imobilului respectivla data de 28.04.2017 (oferit de către Centrul de Investigatii Jurnalistice la solicitarea Colonita.eu):

Download (PDF, 185KB)

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Tags: , ,

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița