APL Colonița NEinteresată de dezbaterile publice privind condițiile noi de repartizare a banilor pentru drumuri

Nici un reprezentant al Administrației Publice Locale din satul Colonița nu a participat la Dezbaterea publică „Condițiile noi de repartizare a banilor pentru drumuri”, organizată pe 1 august, de redacția JURNALULUI de Chișinău în sala mică a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.

La dezbatere au fost prezenți primarul de Tohatin, Sergiu Ciubotaru, arhitectul-șef al s. Ghidighici, Vasile Muștuc, consilierul municipal, Veaceslav Bulat, reprezentantul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii drumurilor al R. Moldova, Vitalie Rapcea, reprezentanta Direcției generale finanțe a Primăriei Chișinău, Olesea Pșenițchi, și reprezentanți ai www.colonita.eu.

Pentru a exclude repartizarea banilor destinați pentru drumurile naționale, locale, pe criterii politice și de a dezvolta infrastructura la nivel național, raional, local, a fost adoptată o nouă lege în această primăvară care a modificat Legea fondului rutier și Legea privind finanțele publice locale.

„Astfel, s-a stabilit o nouă formulă de distribuire a mijloacelor financiare pentru drumuri. În urma acestor modificări există o formulă clară pentru APL de nivelul doi și altă formulă pentru APL de nivelul I, care se bazează pe populația prezentă. În urma acestor modificări, unui sat cu o mie de locuitori îi revine suma de circa 115.000 mii de lei. Prin noua lege a fondului rutier se exclude ingerința politicului”, a spus Vitalie Rapcea, reprezentant al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor. Potrivit lui, a fost extinsă lista posibilităților de finanțare din Fondul rutier, prin introducerea sintagmei „întreținerea, reparația și reconstrucția drumurilor publice naționale și locale”.

La dezbatere au fost invitați toți primarii din cele 19 suburbii ale municipiului Chișinău, reprezentanți ai Direcției generale finanțe și Direcției generale transport public și căi de comunicație, Primăriei Chișinău, experți în domeniu și reprezentanți ai societății civile.

Vezi mai multe detalii despre Dezbaterea publică „Condițiile noi de repartizare a banilor pentru drumuri”.

Sursa: Jurnal de Chișinău

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Tags: , ,

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița