Victor Tofan (preotul din sat) acuză nefondat www.colonita.eu

Falsificarea adevărului face dificilă viața în societate, deoarece distruge încrederea reciprocă. De ceva timp, se constată că în încercarea de ași camufla erorile de gestionare ale patrimoniului satului și anume Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” care este inclusă în Patrimoniul de Stat al Monumentelor Ocrotite, preotul din sat se lansează în acuzații nefondate, nedemne de un slujitor al bisericii.

Amintim ca în  normele legale – LEGEA Nr. 1530  din  22.06.1993 privind ocrotirea monumentelor, se stipulează clar modalitatea de interventie in cazul monumentelor istorice, procedura fiind obligatorie. Pe de alta parte doar Agentia de Inspectare si Restaurare a Monumentelor din Moldova are abilitatile de a interveni si documenta abaterile. În urma investigațiilor organelor abilitate a fost trimis în instanță dosarul pe cazul demolării gardului istoric de piatră al busericii din s. Colonița. Prima ședință de judecată pe acest dosar a fost stabilită pentru data de 23 iulie 2015 la judecătoria Ciocana.

Iar ceea ce a facut preotul paroh Victor Tofan prin lansarea de acuzații directe în adresa lui Valeriu Ciorbă, reprezentantul portalului web informativ www.colonita.eu la slujba religioasă din 19 iulie 2015, precum că „ . . . din cauza lui Valeriu Ciorbă, a fost pornit dosar penal pe numele meu (n.r. Victor Tofan) . . .” este incorect. Anterior, Victor Tofan a mai avut o intervenție similară, atunci limitîndu-se în a descrie situația, fără a acuza pe cineva anume.

Menționăm că scopul de bază al www.colonita.eu este de a oferi informații despre evenimentele ce au loc în comunitate. Faptul ca www.colonita.eu a scris despre problema data nu are nici o legatura cu activitatea organelor de Stat.

Investigația continuă în dosarul gardului istoric din preajma bisericii din sat, 6 februarie 2015

Dosar penal pentru demolarea gardului istoric din preajma bisericii din sat, 20 octombrie 2014

„Eврозабор” pe locul gardului istoric de piatră al Bisericii, 10 iulie 2014

sed_1_Tofan

Tofan_Victor

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Tags:

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița