Restanța de 7 ani a primarului privind introducerea unor grădini în intravilan

Pe data de 23.11.2018 consilierii din opoziție au depus o cerere la secretariatul APL Colonița către primarul Zaporojan A. privind executarea deciziilor adoptate în anii precedenți: e vorba de includerea terenurilor gradini în intravilan și modificarea Planului General Urbanistic. A venit timpul să tragem cozile, căci zicala spune „lucrul lăsat de azi pe mâine așa rămâne”.

Consiliu Sătesc la votat decizii e campion, dar uite la executarea lor am ajuns să fim restanțieri. Acum e timpul să reparăm greșala….. Vin cu inițiativa către primar și toți aleșii locali să dăm la o parte orgoliul, mofturile și interesele ascunse și în sfîrșit să ne facem treaba onest și întru binele cetățeanului. Cu toții știm că hîrtia pe toate le rabdă, iar răbdarea oamenilor nu e cazul să o punem la încercare.

Primul pas va fi introducerea terenurilor cu destinația grădini și cu ulterioarele modificări în Planul General Urbanistic a localității, legea ne permite. E vorba de decizia 4/2 din 14 aprilie 2011 „Cu privire la includerea în intravilanul localității a terenurilor de pe lîngă casă „grădini” amplasate adiacent hotarelor localității” votată cu 11 voturi pro.

Răspunsurile de la Chișinău Proiect și Centrul Național de Sănătate Publică sunt afișate mai jos.

Acum urmează doar ca administratorul principal de buget a satului Colonița în persoana d-na. Zaporojan A. să „aloce suma” respectivă pentru demararea lucrărilor.

SĂ NU UITĂM CĂ PRIORITAR ESTE VOINȚA CETĂȚEANULUI!!!

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Tags: ,

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița