Compensații pentru fermierii care cultivă porumb

porumbFermierii care cultivă porumb vor putea beneficia de compensații! ”În acest sens, pînă joi (25 iulie 2013 – n.r.), în cadrul primăriilor vor fi create comisii speciale, care într-un termen de 30 de zile de la constituire vor examina cererile depuse, vor întocmi listele beneficiarilor de compensații, vor verifica corectitudinea completării cererilor  și le vor prezenta serviciilor teritoriale ale AIPA.”, a anunțat Petru Maleru, Directorul AIPA.

Pînă în data de 24 august 2013, primarul satului Colonița, urmează să încarce listele pentru compensarea parțială a cheltuielilor producătorilor agricoli pentru semănatul porumbului pe pagina web specială Compensația pentru seceta din 2013!

O condiție pentru solicitarea compensațiilor este ca suprafața minimă însămânțată cu porumb, indivizibilă, să constituie 0,5 ha.
Sumele compensațiilor vor fi calculate reieșind din pierderea medie pe raion și suprafață totală a terenurilor însămânțate cu porumb.
În sudul țării suma va constitui între 300-400 de lei la hectar, în centru, cîte 200 de lei la hectar, iar în partea de nord, cîte 100 – 200 de lei”, a precizat Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.

Fermierii, persoane juridice, vor primi banii în contul bancar, indicat în cerere.
Fermierii, persoane fizice, care nu dispun de un cont bancar vor putea intra în posesia compensației, prin intermediul oficiilor poștale, de la domiciliul beneficiarului.
Termenul limită de transferare a compensațiilor este 31 octombrie curent.

Actele necesare pentru obținerea compensațiilor pot fi găsite pe pagina oficială a Agenției de Intervenții și Plăți pentru Agricultură –  www.aipa.md

Sursă: www.aipa.md

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Tags:

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița