În data de 23 iulie 2018, Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) a dispus:

Se admite parțial plângerea petiționarilor Vera Caraman, Natalia Șendrea și Dumitru Ghimp în ordinea art. 313 Cod de procedură penală.
Se anulează ordonanța procurorului în Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Ciocana, Anastasia Juravliova din 20 noiembrie 2017 de refuz în pornirea urmăririi penale și ordonanța procurorului ierarhic superior Ruslan Popov din 07 mai 2018, cu obligarea procurorilor să lichideze încălcările depistate.
Se respinge ca neîntemeiat capătul de plângere prin care se cere dispunerea reluării urmăririi penale cu atragerea la răspundere penală a Primarului A. Zaporojan și a lui Braghiș Vasile prin prisma legislației penale și anume depășirea atribuțiilor de serviciu, abuz în serviciu și irosirea patrimoniului public.
Încheierea este cu drept de recurs la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana).

DEFICIENȚE SEMNIFICATIVE ale managementului financiar în primăria Colonița depistate de Inspecția Financiară, 4 august 2017

La 08 iunie 2018 consilierii locali Vera Caraman, Natalia Șendrea și Dumitru Ghimp au depus plângere la Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) în ordinea art. 313 Cod de procedură penală cu privire la anularea ordonanței procurorului în Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Ciocana, Anastasia Juravliova din 20 noiembrie 2017 prin care s-a dispus refuzul în pornirea urmăririi penale pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii și ordonanței procurorului ierarhic superior Ruslan Popov din 07 mai 2018.

Download (PDF, 30KB)