Invitație pentru primar și aleșii locali la Dezbaterea publică „Condițiile noi de repartizare a banilor pentru drumuri”

Redacția ziarului JURNAL de Chișinău Vă invită la Dezbaterea publică „Condițiile noi de repartizare a banilor pentru drumuri”. La această dezbatere sunt invitați primarii și aleșii locali din localitățile mun. Chișinău, Direcția generală finanțe a municipiul Chișinău, Direcția generală transport public și căi de comunicație, reprezentanți ai societății civile. Evenimentul va avea loc la 1 august 2017 în cadrul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, Sala Mică, cu începere de la ora 10.00. Vă rugăm să confirmați prezența a unui reprezentant din partea primăriei pe o care o reprezentați.

De asemenea, Vă amintim că Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în martie curent o lege, prin care au fost modificate alte două legi: Legea fondului rutier și Legea privind finanțele publice locale. Amendamentele operate stabilesc alte principii de finanțare a drumurilor de importanță națională și locală. Astfel, a fost lărgită lista posibilităților de finanțare din Fondul rutier, prin introducerea sintagmei „întreținerea, reparația și reconstrucția drumurilor publice naționale și locale”.

Conceptual, se schimbă formula de repartizare a mijloacelor acumulate în Fondul rutier, astfel că taxele pentru drumuri nu se mai duc în totalitate în Fondul rutier centralizat, ci sunt repartizate după formula: 50 la sută din taxele rutiere colectate de la posesorii de autovehicule vor merge în Fondul rutier pentru întreținerea și mentenanța drumurilor naționale, iar celelalte 50 la sută vor fi alocate către autoritățile publice locale de nivelul întâi, adică primăriilor satelor, comunelor și orașelor.

Responsabil de eveniment, Victoria POPA, reporter la JURNAL de Chișinău, tel: 069526629.

Acțiunea este organizată de JURNAL de Chișinău cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București. Responsabilitatea pentru conținutul materialelor publicate aparține autorului și nu reflectă neapărat poziția Ambasadei.

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Tags:

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița