Tradiții de nuntă. Trecut, prezent, nemurire…

Căsătoria este scopul suprem al dragostei. Pentru că e toamnă, cunoscutul anotimp al căsătoriilor, ne-am gândit că ar fi bine să discutăm cu oamenii mai în vârstă din satul nostru pe această temă pentru a reînvia vechile tradiții de nuntă din Colonița.

Vom cerceta tradițiile de nuntă din trecut, dar în paralel vom vorbi și despre cele actuale, căci deși multe dintre ele s-au rătăcit în labirintul timpului, unele se păstrează până azi, în forma lor originală sau un pic mai „modernizate”

Liniar, căsătoria trece automat prin următoarele momente principale, în general valabile și pentru alte zone: pețitul, chemarea la nuntă, vulpea, masa miresei, jocul zestrei, iertăciunea, cununia, masa mare, închinatul, îmbroboditul miresei, calea primară ș.a

Pețitul

În urma unor prealabile înțelegeri, tânărul care dorea să se însoare, însoțit de câteva rude, prieteni sau vecini mergea la pețit pentru a cere fata în căsătorie. Acolo erau primiți de către părinții ei și la fel de câteva persoane apropiate. Aici era o adevărată întrecere a întrebărilor iscoditoare, vorbelor cu tâlc, a glumelor și răspunsurilor istețe a ambelor părți. Scopul era de a cunoaște tinerii și familiile lor. Dacă rămâneau mulțumiți unii de alții, tinerii se socoteau logodiți. Nu întotdeauna însă, pețitul era urmat de logodnă și căsătorie.

Fata de măritat nu participa, putea doar să se uite pe furiș.

Urma apoi înțelegerea, care se făcea la mire acasă. Cu acest prilej se purtau discuții despre zestre, pământ si se fixa ziua nunții. Alte tratative se duceau pentru găsirea nașului, care era de obicei din partea mirelui. Se mai alegeau vorniceii, druștele, precum și bucătăreasa principală. Drept semn că s-au înțeles, nașilor li se dădeau colaci și un prosop, care erau țesut din timp și făcea parte din zestrea miresei. Urmau apoi pregătirile de nunta, care culminau în săptămâna dinaintea nuntii.

În prezent, tinerii singuri hotărăsc când și cu cine să se căsătorească, apoi le cer acordul părinților. Pentru a stabili modul în care va fi celebrată căsătoria are loc, ca și în trecut, înțelegerea, când se cunosc părinții și apropiații tinerilor. În prealabil, tinerii aleg viitorii nași, care pot fi atât din partea mirelui, cât și din partea miresei.

Tinerii până la nuntă locuiau separat, fecioria fiind o condiție indispensabilă, realitatea actuală e alta, simpatia dintre soți făcând abstracție de aceasta.

Chemarea la nuntă

Invitau la nuntă vorniceii legați cu prosoape, călare pe cai și cu o garafă cu vin. De obicei erau invitați toți oamenii din sat (atunci satul era cu mult mai mic), însă nu se așezau toți la masă, ci doar cei apropiați, restul venind să se distreze, să joace sau doar să vadă mirii.

În prezent, misiunea de a chema la nuntă le revine părinților mirelui, care merg pe la casele invitaților și îi poftește, cinstindu-i cu un pahar cu băutură.

În ziua cununiei, druștele se adună la casa miresei, pentru a o găti. În timp ce este împodobită, mireasa trebuie să plângă, chiar dacă mirele îi este pe placul ei. În cazul că “nu-i vin” lacrimile, o femeie bătrână, care observă acest fapt, aduce o ceapă zdrobită pentru a-i produce lacrimi.

Masa cea mică

În prima zi, nunta se făcea la mireasă. Familia mirelui, împreună cu nașii, însoțiți de vornicei călare, se îndreptau spre casa miresei. Aici se desfășura o serie de practici străvechi întâlnite și în alte zone etnografice. Deseori, mirele era păcălit, fie aducându-i-se o altă mireasă mascată, fie făcându-i-se alte glume. Când era adusă mireasa adevărată, se spuneau versuri speciale, care se numeau „conocărie”. În Colonița foarte frumos spunea conocării când era tânăr Victor Bâzgu, își amintesc sătenii.

S-a păstrat tradiția când vine mirele cu nuntașii să se schimbe colacii. Colacii sunt frumos împodobiți cu flori și busuioc. Druștele se străduiesc să-l facă cât mai frumos, pentru a sublinia gustul estetic și frumusețea miresei. Apoi nașa frângea colacul în patru și îl arunca, câte o bucata, în punctele cardinale, începând cu răsăritul. Flăcăii se amuzau și se întreceau în a prinde colacul, pe care îl împărțeau cu fetele, în speranța că gustând din el se vor casatori mai repede.

Numai după ce vorniceii miresei înconjurau oaspeții mirelui și ai nunului de 3 ori, aceștia puteau intra în ogradă. Socrul cel mic invita nuntașii la masa miresei, numită și masa mică, care dura câteva ore, timp în care muzicanții interpretau diferite melodii, se dansa etc.

Vama

O tradiție care s-a păstrat și în zilele noastre este răscumpărarea miresei sau vama. Fratele ori sora miresei înainte de o lăsa pe mireasă să iasă din casă înfige un cuțit în ușorul ușii și spune „Ori îmi dai sutișoara, ori nu-ți dau surioara”. Mirele nu scapă cu una cu două, fiind nevoit să scoată bani din buzunarele care nu trebuie nicidecum să fie goale. Dacă fata se duce în alt sat, flăcăii din satul fetei se pun la poarta ei cerând “Vulpea”. Ea consta din bani sau, de cele mai multe ori, dintr-o căldare cu vin. O mai luau odată pe mireasă la dans și-i dădeau cale liberă către mire.

Înainte de a pleca la casa mirelui urma iertăciunea de la părinți pe care tot conocarul o spunea.

Zestrea

În văzul tuturor, sub acompaniamentul muzicii, vorniceii jucau zestrea miresei pe care o puneau apoi în căruțele gata pregătite. Fetele, încă de la vârsta de 7-8 ani , începeau să-și facă zestrea, sub îndrumarea avizată a mamelor și sub “controlul de calitate” al bunicilor, astfel încât la vârsta de 14-15 ani – vârstă de măritat pe atunci – să fie în stare să îmbrace o casă. Lada cu zestre conținea cămeși, catrințe, brâie, pânze, ștergare ș.a. Apoi se mai dădeau covoare, țoluri, câte două vaci, doi boi, cai, zece-cincisprezece oi, găini, porci, pământ după putință.

După toate acestea alaiul merge la casa mirelui.

Cununia

De la casa mirelui, a doua zi se pleacă la biserică pentru cununie.

În biserică, mama miresei trebuia să scoată un covor, pe care să stea mirii pe durata ceremoniei.

Masa cea mare

A doua zi seara nunta continua la mire cu masa cea mare. Nuntașii le dădeau și cadouri. Se juruiau mai mult animale de casă (oi, porci, păsări), cereale, făină etc. bani, dându-se mai puțin.


fotografii www.foto.md

Prezent

Multe dintre vechile tradiții s-au schimbat. Acum căruțele s-au preschimbat în limuzine, iar mersul pe jos, uitat cu desăvârșire.

În prezent, nunta se organizează o singură zi. Urcați în mai multe mașini împodobite apropiații mirilor pleacă chiuind cu veselie spre Oficiul stării civile sau spre Primărie pentru a oficia căsătoria. Aici, urmează tradiționalele cuvinte ale persoanei oficiale, care le cere tinerilor să-și dea acordul pentru căsătorie, după care are loc schimbul de inele, pe care trebuie să le găsească dintr-un bol cu grâu. Tradiția spune că cel care găsește primul inelul va deține întâietate în familie. Are loc apoi semnarea actelor și primul sărut conjugal.

În drum spre biserică, ca și în trecut, femeile, dar mai ales copii stropesc cu apă calea tinerilor – semn că le doresc viață îmbelșugată și noroc. În schimb ei primesc de la mire bănuți. Cununia are loc în ziua nunții sau a doua zi, la biserică, oficiată de preot, în prezența părinților, nașilor și a altor rude apropiate. La cununie se aduce o icoană, un covoraș, un prosop. În timpul cununiei, tinerii țin în mână câte o lumânare, ele fiind legate între ele, ca semn al trăiniciei căsătoriei, tot în acest sens le sunt legate cu un prosop, una de alta, mâna dreaptă a mirilor. Tot atunci, tinerii își „iau” un sfânt care să le ocrotească familia. După ce încheierea căsătoriei în fața lui Dumnezeu a avut loc, toți se îndreaptă într-un local special unde are loc ospățul.

Muzica cântă glorios un marș de bucurie și bun sosit nuntașilor, iar mirii îi întâmpină pe noii veniți, stând lângă o masă, pe care stau patru colaci, o garafă cu vin și un bol cu dulciuri. Invitații mai întâi „dau mâna”cu mirele și mireasa, îi felicită, li se înmână cadouri, flori și servesc un pahar de vin în sănătatea lor. Copiilor și tinerilor li se pun în piept „buchete” de către vornicică. Când au sosit toți invitații, nașul invită la masă și anunță cine și unde trebuie să se așeze, existând și aici anumite principii. La masa mirilor mai stau părinții și nașii.

Invitații nu se apucă de bucate, strigând cu toții „Amar”, până nu se sărută mirii, ca să-i îndulcească.

Specifice nunților moldovenești sunt mesele bogate în mâncăruri și băuturi.

La a doua masă, se înmânează cadourile în bani, pentru a pune baza familiei cu ei. Dar mai înainte de asta li se închină colacii „acoperiți” cu daruri nașilor, care sunt jucate de câteva femei – rude. Banii se pun într-un coșuleț sau alt vas. Banii încasați se numără de către nași, suma fiind anunțată întregii nunți. După ce nașii anunță suma câștigată, îi înmânează tinerilor și își spală mâinile.

După această tradiție, când nuntașii au gustat din mulțimea de bucatele și băuturi, nunta se desfășoară mai vesel și mai degajat. Toți dansează, cântă, glumesc și se veselesc. La nunți se dansează multhorele.

O altă tradiție este găina nașului. Bucătăreasa principală gătește special o găină frumoasă întreagă; o așează pe un platou acoperit și împodobit cu flori vii. Împreună cu alte bucătărese o aduc la masa mirilor și cere nașului să o răscumpere. Iată o versiune a cuvintelor spuse la o nuntă în timpul acestei tradiții : “Cinstiți meseni și nuntași! /Faceți-mi cărare lată/ Că-s cu fusta suflecată / Că mă bag printre nuntași/ Cu găina la nănași/ Ca a mea găină nu-i / Nici cu ouă, nici cu pui / Ia, nănașe, dacă-i vrea / Găina din mâna mea/ Că-i ținută de doi ani /Cu grăunțe și mălai!”
Nașul mai întâi vrea s-o vadă, s-o miroase, bucătăreasa însă nu cedează. Nașul poate fi păcălit și după ce a plătit să descopere că de fapt era un pui viu, un hulub sau o cioară. Dacă totuși nu este păcălit, găina se descoperă, se rupe în bucăți și se transmite mesenilor. Se crede că cel ce va gusta din găină, va fi ușor ca pasărea.

Spre dimineață, de obicei, se servește tortul mirilor (înainte în locul tortului se aducea dulceață). După ce mirii sunt îndulciți are locdezbrăcatul miresei. Mirele și mireasa sunt așezați pe un scaun pe care se pune o pernă.

Nașa scoate coronița și voalul (fataua) miresei, i le înlocuiește cu o basma și îi leagă un șorț – semne că trece la viața de femeie căsătorită. Nașul îl aranjează pe mire, îl piaptănă, îl parfumează și-i scoate buchetul de mire. Apoi nănașii îi învelesc c-o plapumă sau cearșafuri și diferite detalii de îmbrăcăminte. Se pun bani în basmaua tinerei și li se dăruiesc diferite cadouri. Coronița și voalul miresei i se pun pe cap druștei mari, iar buchetul miresei este aruncat, înainte de asta tinerelor fete. Tradiția spune că cea care îl prinde va fi următoarea mireasă. Petrecerea ține cu muzică și veselie până dimineața.

La o săptămână după nuntă, părinții miresei pregătesc o masă la care îi invită pe nănași, socrii mari și rudele apropiate, prilej de întărire a relațiilor dintre aceste familii. Acest moment se numește calea primară, numită așa deoarece apropiații vin cu daruri mici, de obicei obiecte de uz casnic, astfel deschizându-le calea în viață.

Casă de piatră tuturor celor care s-au căsătorit sau se vor căsători în această toamnă!


Autor: Elena Sîrghi

Din “ECOU”, nr. 8, septembrie 2007

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița