Tatiana Cotiga – fata îndrăgostită de munți, de bicicletă și de viață!

Dragostea ei pentru călătorii se trage încă din copilărie, când în lungile vacanțe de vară pe care și le petrecea la bunici, la Orheiul Vechi, întâlnea turiști cu rucsacuri în spate… Atunci și-a spus că, neapărat, va călători și ea prin lumea întreagă…

Vorbim de Tatiana Cotiga, originară din satul Colonița, fata care de câțiva ani a hotărât să cucerească cât mai multe culmi – și la propriu, și la figurat.

În 2011 a escaladat pentru prima dată munții Carpați, apoi au urmat Munții Crimeei, iar în această vară a ajuns tocmai pe vârful Elbrus – cel mai înalt vârf din Munții Caucaz. Și-a planificat deja o nouă o călătorie în Caucaz, de această dată pe timp de iarnă, pentru că, spune ea, această pasiune este atât de molipsitoare, încât odată ce te-ai îndrăgostit de munți, vrei să-i descoperi tot mai mult și mai mult.

O altă pasiune de-a Tatianei Cotiga este bicicleta, alături de care iubește să călătorească prin toată Moldova. Și-a făcut chiar o tradiție ca în fiecare week-end să meargă într-o excursie mai lungă, de 100 km și mai mult, în diferite zone pitorești din țară.

De ceva vreme s-a îndrăgostit de fotografie și chiar dacă, spune ea, nu a urmat o școală specializată, învață secretele acestei arte din internet și le aplică în timpul călătoriilor ei.

Fotografiile, dar și impresiile din călătorii le postează pe blogul ei personal, pe care l-a creat pentru a-și împărtăși experiențele cu prietenii ei, dar și cu lumea întreagă.

Deși, cu atâtea pasiuni, s-ar părea că Tatiana nu face altceva decât să călătorească, lucrurile nu stau tocmai așa… Tatiana a urmat licența la Facultatea de Cibernetica, Informatica și Statistica Economică, iar în prezent își face studiile de master în Management Informațional. Pe lângă studii, mai și lucrează, activând în domeniul Tehnologiilor Informaționale. Cu toate că are un program încărcat, week-end–urile și vacanțele și le dedică bicicletei și munților, pentru că, spunea ea, călătoriile sunt cele care îi dau energie și forțe ca să meargă înainte.

Tatiana este o fire optimistă și pozitivă, care te umple cu entuziasmul ei, iar noi am hotărât să ne molipsim de la ea și să vă transmitem și vouă această dragoste de viață pe care o emană. Urmăriți în continuare un interviu video, iar pe blogul – tatianacotiga.blogspot.com – citiți notițe curioase din călătoriile sale.

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Tags:

4 Responses to Tatiana Cotiga – fata îndrăgostită de munți, de bicicletă și de viață!

  1. Tatiana
    22 septembrie 2012 at 23:10

    Mulțumesc mult Ludmila pentru interviu și articolul publicat, mai surprins plăcut!

    E ceva în neregulă cu redirecționarea pe blog 🙂
    http://tatianacotiga.blogspot.com/

    • Ludmila Sârghi
      23 septembrie 2012 at 0:09

      Am rezolvat! Merci mult ţie şi aşteptăm noutăţi pe blogul tău şi… un nou interviu, când revii de pe Kazbek! 🙂

  2. Mircea
    27 septembrie 2012 at 16:29

    foarte frumos!

  3. Ludmila Sârghi
    15 octombrie 2012 at 20:49

    Şi cei de la televiziunea Prime au fost inspiraţi de pasiunea Tatianei!
    Vedeţi aici: http://www.youtube.com/watch?v=mHBlcKDD7oY&feature=plcp

    Ne mândrim cu coloniţenii noştri!

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița