Simion Ghimpu ar fi împlinit 73 de ani…

La 24 mai, dacă ar mai fi trăit, regretatul poet basarabaen Simion Ghimpu ar fi împlinit 73 de ani. Din nefericire, patriotul Simion Ghimpu ne-a părăsit în 2010. Academia de Teatru, Muzică și Arte Plastice a organizat o serată în memoria lui.

Fratele poetului, Mihai Ghimpu, scriitorul Nicolae Dabija, academicianul Mihai Cimpoi, deputatul liberal Ion Hadârcă și alți prieteni ai poetului au fost prezenți la eveniment. Ei au adus un omagiu poetului, relatând diferite cazuri din viața lui.

,,E greu să vorbesc când aud numele fraților care nu mai sunt printre noi. Mă doare că toți frații mei au plecat prin durere, dar nu prin moarte liniștită. Dacă nu erau anii de ocupație sovietică, frații mei poate duceau o viață mai liniștită. Totuși, mă bucur că Simion Ghimpu, la fel ca și ceilalți frați nu au trăit viața în zădar. El a iubit foarte mult acest pământ”, a declarat în discursul său Mihai Ghimpu.

De asemenea, pe scena Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plastice au urcat Valentina Cojocaru, frații Irina și Anatol Bivol, Vasile Lupu, Veta Ghimpu-Munteanu care au adus omagii poetului Simion Ghimpu.

Inițiativa organizării acestei manifestări aparține lui Igor Roman și Viorel Burlacu, discipolii lui Simion Ghimpu. ,,La o ședință ne-a venit ideea să organizăm un ciclu de manifestări dedicate personalităților basarbene în zilele lor de naștere. Astăzi organizăm prima manifestare dedicată lui Simion Ghimpu, un om cu suflet mare și care a fost un exemplu pentru mulți studenți ai Academiei”, s-a confesat Igor Roman.

Simion Ghimpu s-a născut la 24 mai, 1939. A fost șeful Catedrei Management Artistic și Culturologie din cadrul Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plastice. Este autorul textelor a peste 100 de cântece, multe dintre care au devenit șlagăre.

Sursa: ARENA (VIDEO)

Vizualizați și alte materiale publicate de noi, despre Simion Ghimpu:

Cuplul de Onoare al Coloniței
Poetul Simion Ghimpu a aniversat 70 de ani …
Simion Ghimpu “Sunt orbit de o lumină cerească”
S-a stins din viață scriitorul Simion Ghimpu

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița