Poetul Ion Proca, petrecut pe ultimul drum

Ion_Proca1Poetul și jurnalistul Ion Proca a fost înmormântat, astăzi, în satul său de baștină, Colonița, din raionul Criuleni. L-au condus pe ultimul drum rudele, prietenii, dar și cei care l-au cunoscut și i-au îndrăgit creația.

Slujba de înmormântare a poetului Ion Proca a avut loc la biserica din Colonița. Rude, prieteni, colegi și consăteni au trecut pe la căpătâiul poetului pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Ion Proca a debutat în 1989 cu placheta „La o grindină de gutui”. Au urmat câteva volume de proză, iar în ultimii ani a scris monografii despre Emil Loteanu, Nicolae Sulac sau Ion Dolănescu.

A colaborat cu mai multe instituții de presă. Din 1991 până în 2008 a fost redactor, secretar general de redacție și redactor-șef al revistei „Glasul Națiunii”.

Poetul, publicistul și dramaturgul Ion Proca s-a născut pe 1 decembrie 1945. S-a stins în viață în urmă cu două zile, pe patul de spital, după ce în ultimii ani a suferit de o boală grea.

Sursa: Jurnal.md

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița