TV8.md: Defrișări în pădurea de la Colonița. Mai mulți copaci au fost tăiați. Motivul

Mai mulți copaci au fost tăiați zilele acestea în pădurea de la Colonița. Reprezentanții Inspectoratului Ecologic de Stat au spus pentru tv8.md că terenul nu este dat în arendă, iar tăierea arborilor se face pentru „a se reînnoi pădurea”.

Din imaginile trimise la adresa redacției TV8 de un cititor se vede că în pădure au rămas mai puțini arbori. Asta după ce mai mulți copaci au fost tăiați de muncitori.

Specialiștii spun că intervenția angajaților se referă la arborii care și-au pierdut din aspectul estetic. De asemenea, după finalizarea lucrărilor, vor fi plantați arbori tineri.

„Autorizația a fost eliberată de către Agenția de Mediu a Ministerului Agriculturii. În baza autorizației, la rândul său Agenția „Moldsilva” eliberează dispoziție și sunt coordonate către entitățile silvice din subordine. Este autorizația Agenției de mediu. În cazul dat, avem tăiere de produse principale. Se face cu scopul de a se reînnoi pădurea. O să fie o pădure mai veche, cu o pădure mai nouă”, a spus Daniel Zugravu, șef Direcție inspectare floră și faună al Inspectoratului Ecologic de Stat.

Zugravu ne-a asigurat că zona nu este privatizată de nici un agent economic și că nu urmează să se construiască nimic.

„Potrivit întreprinderilor silvice Chișinău și Agenției „Moldsilva”, am înțeles că terenul nu este dat în arendă. Prin urmare, în acel loc nu poate să se construiască nimic. Construcția este interzisă în fond forestier”, a mai precizat șef Direcție inspectare floră și faună.

Sursa: TV8.md

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița