Costurile amenajării stadionului: 60 000 lei pentru materiale + lucrarile efectuate de voluntari

În ultimile săptămîni, stadionul din satul Colonița a fost renovat grație efortului personal enorm a cîtorva consilieri locali ajutați de cîțiva locuitori entuziaști.

Înițiativa și contribuția majoră au fost ale comisiei „Tineret, Cultură și Sport” din cadrul consiliului sătesc în frunte cu președintele Tatiana Foiu, secretar Lidia Ghimpu și membrii Șendrea Natalia, Caraman Veronica și Ghimp Dumitru. Din bugetul local a fost alocată suma de 60 000 lei pentru materiale de construcție (țevi metalice, plase metalice, nisip, ciment,…). Toate lucrarile aferente: sudare, betonare, construcția scaunelor și meslor, … au fost efectuate în bază de voluntariat de către sătenii cu suflet pentru sat și copii. Ținem să aducem multe mulțumiri d-lor Dionisie Șendrea, Viorel Botezat, Dumitru Ghimp, Aurel Țoiu, Gheorghe Șendrea, Valentin Cheptene, Aurel Foiu, Gheorghe Calancea și feciorilor săi, Cociura Leonid, domnilor ce locuiesc în preajma stadionului, copiilor și sportivilor din liceul „Gh. Ghimpu”, familiei Ghimpu care din cont propriu au contribuit cu unele materiale de construcție.

Un scurt material video din timpul lucrărilor vedeți AICI, iar foto în galeria de mai jos.

Menționăm că în anul 2014 primarul general al mun. Chișinău Dorin Chirtoacă a alocat din bugetul municipal 500 000 lei pentru lucrări de amenajare a stadionului din Colonița, dintre care la finele anului 2015 sau cheltuit 147 000 lei pentru proiect tehnic care din spusele ex-primarului e valabil doar 2 ani.

De asemenea, dna. Tatiana Foiu a insistat ca documentele financiare ale procurării materialelor de construcții să fie făcute publice în acest scop oferind din proprie inițiativă Colonita.EU o copie a actelor pe care le plasăm mai jos:

Download (PDF, 2.97MB)

 

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Tags: ,

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița