Interviu cu Gheorge Calancea: Un nou primar, un nou început

În al doilea tur de scrutin, din 17 iunie 2007, colonițenii și-a ales un nou primar – Gheorge Calancea. Care va fi primul lucru pe care îl va face la Primărie și ce înseamnă victoria sa pentru Colonița, ne spune dlui în interviul de mai jos.

Ce înseamnă victoria pentru dvs?
Victoria pentru mine, desigur, e o mare realizare de care sunt mulțumit și mândru, dar totodată ea mai înseamnă multe griji și probleme. Ele s-au început chiar din prima zi în care am venit la Primărie și continuă să se înmulțească pe zi ce trece. Voi face tot ce îmi stă în puteri să le rezolv, dar mult depinde și de legile care sunt deja create, dacă ele ar fi perfecționate, atunci le-ar fi mult mai ușor și primarilor.

– Dar ce înseamnă victoria dvs. pentru Colonița?
Am multe idei și planuri pe care vreau să le realizez, cel mai mult totuși îmi doresc să fac ceva pentru tineri și anume în ramura sportivă. Aș vrea să renovez stadionul, iar pe viitor poate vom construi o sală sportivă, în care să poată veni oricine va dori, chiar și cu toată familia.

– Vă bazați pe principiul „un nou rege, o nouă lege”?
Nu! Pentru mine, tot ce e bun se lasă, iar ce e rău se elimină. Nu schimb legile, schimb doar ceea ce e rău, mă voi strădui cel puțin.

– Cu angajații actuali ai structurilor primăriei cum rămâne? Faceți schimbări?
Nu mă vor mulțumi doar funcționarii care nu vor face față lucrului, în rest componența rămâne aceeași.

– Care va fi primul lucru pe care o să-l faceți în funcția de primar?
Voi încerca să demarez proiectul pentru tineri, până atunci însă aș mai vrea să aduc la condiții normale parcul de lângă primărie și cel din centrul satului. M-am gândit la proiect și fac acum devizul de cheltuieli pentru a vedea de câți bani avem nevoie. Dacă ne va permite bugetul, vom face neapărat acest lucru.

– Credeți că e posibil ? Știm că parcul e „inundat” cu apă din cauza izvoarelor…
Da! Au fost și specialiști și ne-au spus că se poate face ceva. Se va face drenaj, apa se va aduna în trei fântâni, care vor fi unite într-un sistem, iar mai apoi ea se va scurge într-o canalizare. Mai târziu vom încerca să adunăm această apă într-un rezervor și să alimentăm cu ea partea apropiată a satului.

– Nu vă sperie responsabilitatea majoră pe care o presupune funcția de primar?
Nu mă sperie greutățile. Am fost sportiv și mai sunt și am avut de trecut prin multe, însă aici, povara e una mai mult psihologică, decât fizică, iar asta mă obosește mult mai mult. Rămân deseori la Primărie până seara târziu, pentru că sunt multe probleme pe care trebuie să le cunosc și să le rezolv, pentru a nu rămâne în urmă de alte sate.

– Cum credeți că se va schimba viața dvs. în funcția de primar?
Îmi voi consacra mai mult timp vieții profesionale și desigur voi avea mai puțin timp liber. Mai puțin timp voi avea și pentru familie, care însă e obișnuită cu lipsa mea, deoarece eu, ca antrenor, deseori plecam la întreceri, în tabere sportive, în cantonamente și astfel educam mai mult copiii satului, decât proprii copii. Am o familie unită, de care sunt mulțumit și pe care o iubesc foarte mult și știu că ea mă va susține.

– Vă veți continua activitatea dvs. în calitate de antrenor?
Da, desigur! Copiii vin în continuare la sala sportivă de acasă. Acum se antrenează mai mult singuri, până mă obișnuiesc cu funcția de primar, iar din toamnă voi face iar antrenamente. Am obținut succese în acest domeniu. Mulți băieți pe care i-am antrenat, au dus faima satul și a țării dincolo de hotarele ei, la Campionatele Europene și cele Mondiale la luptă liberă, cum ar fi Nicolae Donica și Ion Buruiană. Am ore și la Liceul Sportiv din Chișinău și acolo, de asemenea, am medaliați la Campionatele Europei. Nu vreau în niciun caz să renunț la sport!

Vă urăm noi succese și realizări!

„ECOU” nr.6
Iulie 2007

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița