Profil electoral: Iarmenco Maria, candidata Blocului electoral ACUM la șefia primăriei satului Colonița, suburbie a Capitalei

Fostul primar al satului Colonița, Maria Iarmenco, este candidata Blocului electoral ACUM Platforma DA și PAS la funcția de edil al localității.

Maria Iarmenco este profesoară de matematică și fizică la Liceul de Inventică și Creativitate „Prometeu Protalent”. Are studii postuniversitare. Deține gradul didactic superior.

Anterior a făcut parte din Partidul Liberal. Între 2003 și 2007 a fost primar al satului Colonița, fiind promovată de PL. La alegerile locale din 2007 a candidat pentru un nou mandat și a ieșit în turul II. A pierdut însă alegerile, cu un scor de 42,28%. Patru ani mai târziu, la alegerile din 2011, Maria Iarmenco a intrat din nou în cursa electorală pentru funcția de primar al localității. În primul tur a acumulat 43,43% din voturi, de două ori mai mult decât contracandidata sa. A fost învinsă însă în turul II, la o diferență de 39 de voturi. Totuși, în 2011, a acces în Consiliul Local Colonița.

În declarația de avere și interese personale pentru 2017-2018, prezentată la Consiliul Electoral de Circumscripție Colonița, Maria Iarmenco a indicat venituri de 662 de mii de lei. Ea a mai raportat un teren extravilan de 28 de ari și un lot intravilan de 17 ari, obținut în 2003 ca donație. Terenul evaluat la 221 de mii de lei îi aparține în proporție de 2/5. Maria Iarmenco nu a indicat în declarația de avere cota de 2/5 dintr-o casă de locuit de 264,8 metri pătrați în care locuiește.

Declarația de avere și interese personale pentru 2017-2018

Sursa: Anticoruptie.md

Distribuie

Share to Facebook
Share to Google Buzz
Share to Google Plus
Share to LiveJournal
Share to MyWorld
Share to Odnoklassniki
Share to Yandex

Scrie-ți părerea

comentarii

Registrul Actelor Locale ale primăriei s. Colonița